despre feţele iubirii

…am intalnit prima data iubirea cand aveam 4 ani. Bunica mea dadea de mancare unei perechi de porumbei ce veneau zi de zi ,apoi m-a lasat sa-i hranesc eu si ajunsesera la un moment dat sa-mi ciuguleasca boabele de porumb din palma.Niciodata nu a venit nici el fara ea si nici ea fara el.Erau mereu impreuna..pana intr-o dimineata cand iesind din casa am vazut porumbelul negru stand pe gardul din fata casei,singur.Porumbita nu era nicaieri.Am cautat-o in jurul casei si am cautat-o prin boschetii de pe marginea drumului dar era de negasit.Am incercat sa-i dau de mancare celui ramas, dar nu reactiona la mancare.Imi privea boabele din palma ,dupa obiceiul pasaresc,cand cu un ochi,cand cu celalalt dar de mancat nu manca.A stat pe gardul acela zi dupa zi si noapte dupa noapte.Pana la urma l-am gasit mort intr-o dimineata ,cazuse de pe gard si mai ramasesera din el o mana de pene si oasele,atat era de slab incat mi-a fost clar ca murise de foame desi mancarea ii statuse in fata.S-a sinucis pur si simplu,nu vroia sa mai traiasca.Eu nu intelegeam cum se poate una ca asta iar bunica nu mi-a dat alta lamurire decat ca „iubirea-i cea mai mare putere din lume”.Cuvantul iubire nu insemna inca nimic si prima semnificatie pentru mine si-a capatat-o ca fiind un ciudat sinonim pentru durere. Cand am intalnit pentru a doua oara cuvantul iubire …a fost atunci cand murise o vecina,batrana ca timpul.S-a intamplat intr-o iarna grea,cu zapada inalta.Satenii i-au sapat cu chiu cu vai mormantul si in tacerea absoluta atat de caracteristica acelei lumi au ingropat-o.Slujba a fost scurta ,frigul a urgentat funeraliile .In seara acelei zile ,sotul celei ingropate,un mos batran ,trecut binisor de 7o de ani ,a fost chemat de bunicul meu sa manance cu noi.A acceptat invitatia fericit,a stat la masa cu noi,a vorbit,a si glumit de cateva ori cu mine dar ceva lipsea din el.Nu era mosul de dinainte,felul in care zambea,felul in care privea,toate pareau sa spuna ca e doar partial acolo cu noi.Dupa masa au baut cateva pahare de vin cu bunicul …apoi m-a luat in brate si m-a strans la piept pret de o clipa.Cand m-a asezat pe marginea patului si mi-a ciufulit parul cu un gest am avut senzatia ca se pregateste sa plece undeva.Contrar tuturor obiceiurilor a pupat-o pe bunica pe obraji,apoi a dat mana cu bunicul si i-a zis :”Ramaneti cu bine dragii mei,ati fost niste vecini buni” …si a dat sa iese pe usa.Bunicul l-a oprit ,doar cat sa-l intrebe daca nu cumva are de gand sa faca vre-o prostie.Acesta,cu acelasi zambet absent i-a raspuns” Stai linistit vecine ca nu am de gand sa ma omor.Nu-i nevoie.Tu sti ca eu toata viata am avut-o aproape de mine pe ea si acu am ramas singur.Viata mea era ea,daca ea nu mai e atunci nici viata nu mai am.Nu ma omor eu,dar daca Dumnezeu ma iubeste atunci ma cheama la el ca sa stau tot in preajma femeii mele” Cu asta a iesit din casa si a doua zi dimineata cand buncul a intrat la el sa-l cheme la masa l-a gasit intins in pat,teapan.Facuse infarct si s-a dus acolo unde simtea el ca ii este locul.Nu l-am plans desi deseori am fost purtat in brate de batranel.Moartea inca nu insemna altceva decat o plecare undeva departe.Nu l-a plans nimeni din tot satul,batranii din sat stiau ca moartea celui ramas singur vine ca o mantuire . Bunicul meu nu a fost un om prea de treaba,era un om de cuvant si era si un om cinstit ,dar cand se intampla sa se imbete era artagos si cauta scandalul cu lumanarea.Asa s-a intamplat ca intr-o iarna ,pe cand aveam eu vre-o 6 ani a venit beat acasa de la crasma.Bunica i-a zis ceva si l-a suparat ,fara sa stea o clipa macar pe ganduri a lovit-o cu ce ii picase in mana.I-a rupt mana,apoi beat cum era a scos usa din tatani si a lasat-o sprijinita de gard inainte de a se intoarce la crasma.Bunica plangea si eu ,in incercarea mea copilareasca de a o consola am intrebat-o daca o doare.Mi-a raspuns ca da,dar nu de aia plange.Plangea de teama ca ar putea bunicul sa pateasca ceva cum bantuie beat prin sat cautand cearta.M-am gandit deseori la lacrimile acelei batrane ,la ce blestem poate fi sa iubesti ori ce binecuvantare daca ai nimerit omul potrivit. Dar cea mai relevanta poveste de viata despre iubire ,pe care am cunoscut-o ,il are ca protagonist pe nea Domi.Acesta era un batran cu parul atat de alb ,incat intreaga mea copilarie a trecut ,convins fiind ca noaptea ingerasi mici i se strecoara in casa si astia ii albesc parul cu mare grija mereu.Domi al meu stia cele mai frumoase povesti si avea un fel de a fi incat toata lumea il indragea,totusi nu avea nimic decat o coliba numita de el casa si nu avea pe nimeni pe fata pamantului. Eu am fost persoana cea mai draga lui,mie imi cara in buzunare cele mai mari si mai zemoase fructe,de dragul meu crestea generatii intregi de caini si de pisici,de dragul meu statea ghemuit pe jos pentru a-mi spune povesti si pe mine ma tinea in brate nemiscat pana ii amorteau picioarele.Lumea spunea ca nu-i sanatos la minte,dar tuturor ii era drag de el.Avea o fixatie ciudata peste care nu trecea;nu punea mana niciodata pe bani.Era dispus oricand sa ajute pe oricine ,mergea cu drag la munca dar stia toata lumea ca in loc de bani lui trebuie sa i se dea bucate,accepta orice mai putin bani. In coliba lui,doar cu putin mai mare decat cotetul in care bunicul tinea porcii,era mereu o curatenie exemplara.Coliba lui ramasese unica locuinta fara curent electric in tot satul,nu de alta dar astfel de bunuri se cer achitate cu bani. Ei,bine,batranul acela mi-a spus o gramada de povesti,majoritatea le-am inteles deabia dupa ani multi,deabia atunci cand el plecase deja din lume.Ultima data cand l-am vazut a fost in seara precedenta plecarii mele din acel sat al viselor,al ingerilor si al copilariei.Aveam aproape 7 ani si venisera parintii mei dupa mine,urma sa fiu dus la Alba si sa-mi incep scolile.Atunci cand m-am dus sa-mi iau un ultim bun ramas de la Domi l-am gasit pe acesta asteptandu-ma.Statea pe singurul scaun ce il avea si tocmai termina de curatat o para aurie.Pe una din cele doua farfurii ale lui stateau insirate deja felii de mere si pere, curatate de coaja si de miez ,asa cum obinuia el sa-mi pregateasca.M-a luat in brate pret de o clipa,doar atat cat sa ma aseze pe marginea patului ,apoi si-a intors scaunul spre mine si mi-a intins farfuria cu bunatati.M-a privit zambind in timp ce infulecam,m-a intrebat apoi daca mai vreau.Am refuzat dar i-am cerut sa-mi spuna povestea preferata.Asta era despre un pisoi mic care a plecat in lume sa faca cariera .Domi a zis ca povestea aia o stiu deja prea bine si ca e vremea sa-mi spuna alta poveste.Mi-a povestit viata sa… S-a nascut prin primii ani ai secolului douazaci si a crescut ca orice alt pui de taran.Isi pierduse tatal inainte de a se naste,acesta a fost strivit de un copac in padure asa ca a ramas doar cu mama.Nu a avut viata usoara,la 6 ani deja muncea pe camp dand cu sapa.La 10-11 ani salvase viata unei fetite ce cazuse in rau.El,cu toate ca nu stia sa inoate a sarit dupa ea in apa si desi era sa se inece amandoi ,pana la urma a reusit totusi,riscandu-si viata, s-o opreasca pe aia mica intre cei vii.Fetita avea vre-o 5-6 anisori si era fiica celui mai avut om din tot satul.In clipa aceea intre cei doi copii se nascuse un atasament care ii facea sa caute unul compania celuilalt.Domi in loc sa se joace duminica cu ceilalti baieti de anii lui,prefera sa merga si sa adune flori de camp pentru a o vedea pe ea zambind o clipa.Ea de cate ori scapa de sub supraveghere alerga la el si-l gasea mereu indiferent cat de departe pe camp muncea.Parintii ei incercau tot posibilul cu ea ,s-o dezvete ,ii cumparau cele mai sofisticate jucarii si cele mai frumoase papusi dar toate degeaba erau,cand il vedea pe el arunca tot si alerga sa-l ia in brate,se catara pe el si-i facea draga-draga mangaindu-i obrajii cu palmutele ei.De cate ori intreba cineva ca ce vrea ea sa se faca, raspundea ca vrea sa fie sotia lui Domi.Lumea radea dar parintii ei se cam enervau de la o vreme. Cand el implinise 16 ani,tatal ei organizase cel mai mare concurs de tras la coasa din zona,premiul era nici mai mult nici mai putin decat doi cai si o caruta sau orice bun in echivalentul astora.O intreaga avere printre taranii de atunci.S-a intamplat sa castige Domi ,desi era doar un copil.Il calise munca si si-a dorit victoria mai mult decat oricine altcineva.Cand in miezul intregii ceremonii ,a refuzat caii si caruta ,cerand in schimb sa fie lasat sa vorbesca o ora cu fata organizatorului ,toata lumea a ras .Mai ales ca ea nu era decat o fetita blonduta de 11-12 ani ,mai degraba copil decat fata.Tatal ei a fost indeajuns de avar cat sa accepte si cei doi copii, in acea ora care le-a fost pus la dispozitie ,au stat sa povesteasca sub ochii intregi lumi,indeajuns de departe de ceilalti cat sa nu fie auziti dar supravegheati strict.In aceea ora si-au jurat ca nu vor iubi in veci pe altcineva. Cand ea implinise 18 ani a incercat sa fuga cu Domi in lume.Parintii ei i-au ghicit insa intentia si le-au zadarnicit planurile.La cea de-a doua lor incercare ,dupa numai cateva saptamani,au fost opriti in hotar de un grup tocmit de tatal ei si ea a fost dusa inapoi iar Domi aproape omorat in bataie.Din ziua aceea ea se alesese cu o doamna adusa de la oras ca sa fie continuu supravegheata.Nu au schimbat nici un cuvant timp de un an si jumatate.Atunci s-a prezentat Domi in fata tatalui ei si i-a cerut mana.Nu numai ca a fost refuzat dar a si fost scos afara din curte ,amenintat de tatal ei ,cu pusca in mana.Dupa o luna si jumatate venise un alt flacau,din satul vecin.Acesta avea cai si boi,avea pamanturi si casa,citea si scria cursiv nu ca Domi …asa ca povestea lor de dragoste s-a incheiat brusc. Cand ajunsese Domi cu povestea pana aici,s-a ridicat de pe scaun si a mers pana la raftul pe care tinea Biblia ,in compania unui caiet ingalbenit de vreme.S-a intors luand cu el atat caietul cat si Biblia.A scos dintre paginilecartii sfinte o scrisoare,mototolita si patata.Era o scrisoare pe care ea i-o trimisese cu o zi inainte de a se marita.Ii cerea sa-o inteleaga si s-o lase sa mearga pe drumul ei,ii explica ca ea nu ar putea sa traiasca alaturi de el ,dar ca va fi fericita traind ca o doamna alaturi de celalalt flacau.In timp ce mi-a citit scrisoarea i s-au umezit ochii asa ca si i-a sters cu dosul mainii,apoi a continuat sa-mi povesteasca.Ea scrisese biletelul acela fortata de tatal ei si printre randurile mazgalite se vedeau urmele unde ii cazusera lacrimile in timp ce scria.Domi zicea ca ar fi facut orice sa impiedice cumva nunta dar nu avea pe nimeni la cine sa apeleze,erau alte vremuri cu alte reguli… A incercat sa nu se mai gandeasca la ea dar nu putea.A incercat sa plece departe dar nu a rezistat mai mult de o luna,pasii il chema inapoi acolo unde a cunoscut-o pe ea,acolo unde s-au jucat candva impreuna copii fiind ,acolo unde a visat de mii de ori la a fi cu ea. Dupa doi ani, ce au trecut de parca ar fi avut picioare de plumb,s-a intalnit in fata crasmei cu sotul ei.Acesta il astepta stiind ca pe acolo trece in drumul sau spre casa.L-a oprit si s-a luat de Domi acuzandu-l ca el ar fi de vina pentru esecul casniciei lui.Era scos din minti ,urla de auzea toata lumea ca el isi fugareste prin casa sotia de doi ani si nu reuseste sa faca nimic cu ea,ca atunci cand intr-un tarziu reuseste s-o imobilizeze ii intepenesc mainile si picioarele,i se inclesteaza gura si are ochii unei moarte,ca in astfel de momente i se face sila de el insusi si ii vine sa-si ia campii.Ce i-ai facut nenorocitule?Ce i-ai facut? -urla acesta la Domi si cum nu primise nici un raspuns a sfarsit prin a-l lovi.Domi a rabdat doua palme fara sa reactioneze,apoi pe cea de-a treia i-a intors-o si l-a lasat pe acesta cazut in fata crasmei. S-a dus acasa si a stat intreaga noapte privind grinzile din tavan si vorbind cu umbrele.Mama lui murise de pneumonie imediat ce implinise el 15 ani,asa ca nu avea nici macar cui sa-i spuna ce-l doare… A doua zi ,dis de dimineata ,de la prima geana de lumina,a fost scos din casuta lui de strigatele de pe ulita.Alergau satenii care incotro ,strigau ,unii injurau,altii blestemau. Tatal ei cand daduse ochii cu Domi s-a aruncat pe el incercand sa-l sugrume desi el habar nu avea ce s-o fi intamplat.A aflat ulterior.Dupa ce el plecase ,sotul iubitei lui a fost readus in simtiri de sateni,apoi s-a bagat la crasma si nu s-a mai dat dus pana nu s-a imbatat intr-un hal fara de hal.Atunci s-a dus acasa ,si-a injunghiat sotia de trei ori,de doua ori in piept si odata in abdomen.A luat apoi o franghie si s-a spanzurat in fata casei. Cei doi,desi fusesera sot si sotie ,nu au fost ingropati nici macar in acelasi cimitir.Fiecare familie si-a luat propriul copil si l-a ingropat in satul sau. Mama ei l-a vizitat pe Domi in ziua inmormantarii si plangand si-a cerut scuze de la el.Tatal ei ameninta in continuare ca il impusca daca ii iasa in cale. Au trecut doar cateva luni si incepuse razboiul.Domi a fost chemat la arme.S-a dus fericit.Spera sa moara.Refuza sa traga cu arma .A fost amenintat de sergentul sau ca il impusca daca nu executa ordinul, dar tot degeaba a fost.Dupa cateva saptamani s-a intamplat insa sa fie sergentul impuscat si Domi a fost singurul care s-a intors dupa el ,l-a luat in spate si l-a carat timp de trei ore salvandu-i astfel viata.Din clipa aia a fost lasat in pace,nu-l mai batea nimeni la cap sa traga cu arma si nici sa puna mana pe bani.Acesta devenise fixul lui din ziua in care ea murise.Spunea ca intreaga viata a ei si a lui au fost distruse numai din cauza banilor,numai din cauza ca el nu s-a nascut cu avere,asa ca banii devenisera un bun blestemat ,de care a jurat sa nu se mai atinga niciodata. A facut razboiul pana la capat,chiar mai mult,a fost si prizonier la rusi,alaturi de bunicul meu,in Nijni Taghil,in Siberia.Dintre toti flacaii plecati din sat s-au intors doar cinci,ceilati au cazut in lupta ori au murit in captivitate . Atunci cand, dupa zece ani de absenta ,ajunsesera acasa au gasit o lume noua cu noi reguli in locul celei vechi.Parintii iubitei lui de candva se despartisera,mama ei murise la scurt timp dupa inceperea razboiului iar tatal ei se zvonea ca ar fi emigrat in america in cautarea fratelui sau.Cert este ca nu s-a mai aflat niciodata nimic despre el,s-a pierdut undeva prin lume si in timp. A ramas doar Domi ,sa ingrijeasca un mormant,sa bantuie ulita prafuita zambind unor amintiri,sa planga uneori altor amintiri si sa reciteasca iar si iar ingalbenitul caietel care a fost candva jurnalul ei.Ultima insemnare pe pagina mai veche de jumatate secol erau cuvintele asternute de ea cu cateva ore inainte sa fie omorata:”Dumnezeul meu,ia-mi viata inainte sa o arunc eu singura.Dumnezeule mare ,daca nu m-ai putut lasa sa traiesc cum vreau atunci scapa-ma de a trai asa cum nu vreau.Ajuta-l Dumnezeule pe el,ajuta-l sa ma uite daca se poate,ajuta-l in toti pasii lui prin lume,ai grija Doamne de el oriunde umbla prin lume si da-i ocazia ca macar odata sa mai iubeasca.” Cand a terminat Domi sa citeasca din caietel plangea si plangeam si eu desi nu intelesem mare lucru,imi era deajuns ca-l vedeam pe el plangand.M-a luat in brate si m-a strans atunci la piept asa cum strangi ceva ce nu vrei sa pierzi si mi-a zis printre lacrimi in timp ce isi stergea ochii si nasul cu dosul aceleiasi maini aspre ;”Dumnezeu i-a ascultat aproape toate rugile.Atata tot ca eu nu am putut s-o uit nici o clipa,e moarta de 58 de ani ,de 58 de ani lungi eu imi amintesc de ea,de 58 de ani eu nu am pus mana pe bani si de 58 de ani eu nu am adormit fara sa citesc cuvintele ei si de 58 de ani nu a fost zi in care sa nu o plang.Nu stiu cat trebuie sa mai traiesc,nu stiu pentru ce m-a tinut Dumnezeu atata in lume si nu stiu de ce ma mai tine.Nu am facut rau niciodata nimanui ,dar nici nu am iubit pe nimeni,tu copile esti primul om dupa ea pe care am ajuns sa-l iubesc,nu stiu de ce si nu stiu cum ,dar cand te mangai pe cap de ea imi amintesc si cand te aud razand pe ea o aud.Nu stiu nimic,poate o parte din sufletul ei seamana cu sufletul tau sau poate doar asa a randuit Dumnezeu,sa mai iubesc pe cineva inainte de a muri.” Era deja tarziu,dupa-amiaza zburase departe,agatat de grinda ardea deja lampa umplind coliba numita casa, cu umbre si cu mirosul intim al flacarii,miros care pentru mine a devenit sinonim al sfinteniei,al iubirii de o viata si al imposibilitatii uitarii unor dureri.Inainte de a iesi din casuta darapanata ,la rugamintea lui ,am mazgalit pe caietel ,pe ultima fila ce m-a rugat si anume sa fie ingropat alaturi de ea.Stiam sa scriu doar cateva litere nesigure si tremurate si acelea.El s-ar fi descurcat ceva mai bine ,dar nu-l mai ajutau ochii. L-am pupat pe obrajii sarati de plans,m-am sters si am fugit acasa la bunici. Am plecat a doua zi sa-mi incep propria lupta cu lumea,am luat cu mine vorbele unor batrani si toate vietiile lor adunate manunchi. Pe cand am trecut urmatoarea data prin satul copilariei mele ,disparuse deja coliba,in locul ei se inalta o casa cu etaj,nu mai era nici o lumina tremuratoare de lampas cu petrol in tot satul si parca nu ramasese nimeni cine sa-si aduca aminte. Mormantul lui Domi l-am gasit destul de usor.Nu era langa mormantul ei ci chiar deasupra,oarece tarani batrani ,facusera o greseala,cred eu voluntara cand i-au sapat mormantul .Era liniste in cimitir ,era vara,taranii erau cu totii pierduti printre muncile campului,doar eu ,devenit intre timp orasean si domn,dupa cum mi se adresau,bantuiam fara treaba.Plecasem de fapt sa asez o floare pe mormantul celei care m-a tinut de mana cand am facut primii pasi.M-am oprit insa langa dambul ce cu o imensa piatra plata ,culeasa din parau ,marca locul de odihna a lui Domi.M-am asezat in iarba,cat sa fumez o tigara si cat sa-mi termin gandul de gandit.Cu atat ramanem,buni sau rai,curajosi sau fricosi,luptatori,ignoranti,fericiti sau chinuiti de viata,cu atat.O piatra banala infipt drept capatai,eventual cateva cuvinte si un nume care peste cativa ani nu va mai insemna nimanui nimic.Vieti inutile,sfarsite fara sens,traite fara sens…si drept plata pentru rabdare ,doi metri patrati de tarana in pamantul natal.Eu imi aduc aminte si poate cineva si de mine isi va aminti,cat timp insa?O suta de ani?O mie?Conteaza?Oricum va veni candva o zi cand Soarele va straluci la fel,vantul va mai valurii putin fata lumii ,copacii isi vor soptii tainele si mii de oameni vor alerga inainte spre propriul sfarsit…doar ca eu nu voi fi si nu doar ca nu voi fi ci toate vor fi de parca nici n-as fi fost nicicand.Mai conteaza ceva atunci?Da,conteaza mereu.Iubirea niciodata nu-i degeaba,cand iubim facem viata celorlalti ceva mai usor de trait,daca stim cum sa iubim.Conteaza ca Domi a iubit o viata intreaga ?Lumii intregi nu,dar celor care l-au cunoscut conteaza,de sub mainile profesorilor buni iasa mereu elevi buni si eu nu pot decat sa-i fiu recunoscator lui Domi ca mi-a servit drept exemplu pentru cat si cum trebuie sa iubesc …

Anunțuri

~ de balinferi pe Decembrie 28, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: