Philip K. Dick- Timpul dezarticulat

41982 “Ai luat-o razna”,”iti fileaza o lampa””ai cateva rotite lipsa”,ai probleme la mansarda,etc.Spunem una dintre astea de cate ori ni se pare ca actiunile sau vorbele cuiva nu se incadreaza in normal.Care normal?Firesc,”normalul”nostru…
Vreme de ani de zile mi-a fost si mie evident ce este normal si ce nu…pana intr-o zi cand s-a intamplat sa citesc undeva-sa nu ma intrebe nimeni unde caci nu mai am habar-o intamplare care m-a pus pe ganduri.Era vorba de cazul unui om ce statea acasa linistit cand s-au auzit niste batai puternice in usa.Pornise agale sa deschida dar bataile care nu mai incetau l-au determinat sa alerge pe ultimii metri.In momentul in care a deschis usa nici nu apucase sa arunce macar o privire afara cand i-a picat cineva in brate.Era vorba de un om necunoscut,avea aproximativ aceasi varsta cu individul nostru,era imbracat in niste haine obisnuite,avea trasaturi obisnuite.Expresia fetei acestuia exprima insa o groaza atat de profunda incat omului nostru i s-a zbarlit parul la ceafa si se uita peste umerii vizitatorului cautand din priviri eventualul monstru.Dupa cateva clipe ,spre stupefactia gazdei omul ingrozit cazuse in genunchi si cu mainile impreunate a rugaciune ii cerea sa-l ascunda undeva,oriunde ,doar sa nu fie gasit de ceata acea de oameni care-l cauta pentru a-l supune la cele mai teribile chinuri si pentru a-l ucide in final.Cand ajunsesem aici cu lectura mea ,mi-am zis ca cel ce batuse disperat la usa avea mania persecutiei,probabil suferea de paranoia.Citind intamplarea in continuare m-am convins ca rationamentul meu se incadra in “normal”,spun asta deorece si eroul intamplarii noastre ajunsese la aceasi concluzie.Intr-o astfel de situatie ne simtim indreptatiti sa-l catalogam pe respectivul drept paranoic,este de la sine inteles ca-i vom spune cum ca “a luat-o pe ulei”.Este ceva atat de evident incat nu vom avea nici cel mai mic dubiu …
In intamplarea respectiva continuarea a fost una cat se poate de neasteptata pentru mine:
Evenimentele acestea aveau loc in Polonia anului de gratie 1941 iar cel ce incerca sa gaseasca protectie era evreu.
In urma acestei intamplari ,pentru intaia oara am realizat ca normalul este ceva extrem de relativ,este suficient sa se adauge la ipoteza un mic amanunt si concluzia va fi cu totul diferit.
Cateva zile m-a preocupat problema asta ,pana la urma am ajuns la concluzia ca normalul este trasatura majoritatii,daca 99 % dintre oameni se imbraca in negru la o inmormantare atunci este normal sa te imbraci si tu la fel.Daca se intampla insa ca eu sa fiu tibetan si ma imbrac in galben atunci eu voi fi “anormal” in Europa dar voi fi cat se poate de normal printre tibetani.Asadar stabilim normalitatea in functie de ceea ce am trait,de ceea ce am cunoscut,practic ,chiar daca nu constientizam,in momentul in care spunem ca ceva este normal sau anormal raportam acel ceva la cunostintele noastre referitoare la situatii similare.Incepe sa semene a discernamant dintre bine si rau,cu cat stim mai multe cu atat sunt sanse mai mari ca parerile noastre sa fie conforme realitatii.Cunoasterea noastra,realitatea noastra…suna bine cu conditia sa ne oprim aici.Unii insa nu o fac.Un astfel de exemplu ar fi Einstein.Daca toata lumea accepta ca lumea este asa cum o vedem,cum o auzim,cum o percepem cu simturile noastre date de natura…el a mers mai departe ,si-a pus alte si alte intrebari pana a ajuns sa demonstreze ca realitatile fundamentale ale lumii nu sunt deloc asa cum noi le percepem,ceea ce are o anumita lungime in realitatea noastra poate avea o cu totul alta marime privit dintr-un sistem de referinta diferit,ca nici macar timpul nu este o curgere uniforma si continua desi noi asa il percepem.Ceea ce a postulat Einstein are o importanta deosebita in ceea ce priveste realitatile absolute la scara cosmosului…dar nu afecteaza realitatea noastra curenta in nici un fel.Vietile noastre au o durata de 50-80 sau in cazul fericit 100 de ani ,distanta pana la magazinul din colt este mereu aceasi,daca se intampla sa ma impiedic de scaun la fel ma doare genunchiul cum ma durea si inainte de a afla ca materia pe care o percepem solida e de fapt compusa mai mult din goluri…asa ca ramanem la realitatea noastra in viata cotidiana si acceptam drept real ceea ce percepem.
Asa faceam si eu…pana s-a intamplat sa iau in mana o carte a lui Philip K.Dick.Citind primul capitol m-am plictisit,sincer.Apoi incetul cu incetul s-a trezit o anume curiozitate in mine,vroiam sa vad unde ajunge cu povestea asta inceputa banal.Tin minte ca la un moment dat ma enervase ,considerasem ca acorda prea mare importanta unor detalii absolut inutile si unor intamplari lipsite de sens.Mi s-a intamplat deseori si mie sa am cate o amintire in simturi privind unele maruntisuri ale vietii dar nu am stat niciodata sa analizez cum de stie mana mea ceea ce nu stie mintea,ridicam din umeri si ziceam in sinea mea;”Uitarea,bat-o vina!”
Philip K.Dick nu s-a grabit sa faca aceasi greseala ca mine si-i sunt dator cu niste multumiri…
Pe masura ce avansam prin “Timpul dezarticulat”si realitatea din jurul lui Ragle se dezmembra asemeni unei haine jerpelite,ochii mei se deschideau spre a vedea daca nu chiar intregul dar macar o imagine mai completa a realitatii.Am inteles ca ceea ce pare a fi normal,firesc sau chiar evident nu este obligatoriu si real ,dar mai ales am invatat sa nu judec pripit.Sa analizez uneori si banalul si sa incerc sa vad si ceea ce nu sare in ochi,sa gasesc si alta explicatie decat cea care se ofera ca pe tava.Am invatat si ca omul cel mai banal poate fi cea mai importanta persoana…
Am cautat o alta carte a lui Dick,apoi o alta.Am facut o pasiune pentru scrierile acestuia.Incercam de fiecare data sa intuiesc finalul si o dadeam mereu in bara,imi demonstra cu fiecare noua carte ca exista si posibilitati la care eu nu m-am gandit.Era mereu captivant si surprinzator ,din pacate la un moment dat m-a surprins cat se poate de neplacut:a murit.M-a intristat vestea asta,totusi nu am putut sa nu zambesc in sinea mea la gandul ca e vorba totusi de Philip K.Dick si in cazul lui niciodata nu se stie…realitatea ar putea fi cu totul alta.Cred ca pana la urma am reusit sa-l prind odata pe picior gresit si sa intuiesc finalul: nu a murit,nu avea cum sa moara,o parte din el traieste in scrierile sale,o versiune echivalenta a lui traieste in continuare intr-o realitate alternativa sau poate si-a abandonat corpul invadand vre-o super retea cibernetica.As fi totusi fericit sa-mi demonstreze cu o noua scriere ca fantezia mea umbla inca in pantaloni scurti in comparatie cu a lui…
…deocamdata astept… si de mi-ar veni acum la usa un om urland de spaima si mi-ar spune lucruri incredibile m-as intreba mai intai daca nu cumva stie el ceva ce eu am uitat sau nicicand nu am stiut ,catalogarea drept paranoic a acestuia as lasa-o in seama celor normali…

Anunțuri

~ de balinferi pe Decembrie 29, 2008.

Un răspuns to “Philip K. Dick- Timpul dezarticulat”

  1. […] ceva dar nu se pot decide asupra unui titlu. Aşadar…listă cu linkuri către recenzii: Philip K. Dick- Timpul Dezarticulat Joe Haldeman- Camuflaj Serge Brussolo- Coşmar De Închiriat A&B Strugatki- Picnic La Marginea […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: