Eternele roluri(fragment)

… şi atunci am observat ciudăţenia dată dracului. Aveam eu un câine, un dalmaţian pe nume Spot. Era înca pui aşa că îi ardea de joacă tot timpul. În vecini stătea un copil de 8 ani şi sărea deseori gardul, cu permisiunea mea, pentru a se juca cu Spot. Îi arunca mingea şi acesta sărea s-o înhaţe din aer. Păi asta era ciudăţenia. Câinele meu stătea suspendat la un metru de pamânt. Atârna din aer cu botul întins spre mingea aflată la câţiva centimetri de nasul său. Plutea şi aceasta. Adică nu plutea, că era înţepenită. Copilul stătea şi el ţeapăn, cu mâna încă întinsă de cum aruncase mingea. Am încercat să-mi dau jos câinele de acolo dar nu i-am putut clinti nici un fir de păr degeaba m-am străduit. Am ieşit în drum, nici eu nu ştiu de ce. Mă uitam în jur şi nu-mi venea să cred . Toţi oamenii erau opriţi de parcă ar fi îngheţat brusc. Nu se mişca nici o frunză în copaci, nici un fir de iarbă în gazon. În dimineaţa aceea plouase şi pământul era încă ud, totuşi eu nu lăsam urme. De pe marginea acoperişului încă picura apa, se blocaseră însă şi stropii ăştia în aer. Mă simţeam ca şi cum aş fi nimerit într-un tablou. Până la urmă mi-am zis că toate astea sunt efectul drogului, aşa că m-am întors în casă şi m-am întins în pat, acolo mă ştiam în siguranţă şi nu avea sens să risc să fiu exact în faţa unei maşini când îşi reia lumea activitatea. Mi-am dat seama că eu continui să respir deşi nu trăgeam aer în plămâni. Am suflat spre propria mea mână dar nu simţeam nici cea mai mică adiere. Apoi, brusc, lumea şi-a reluat veche formă. Ventilatorul se învârtea din nou, de afară se auzea lătratul vesel al căţelului şi chicotitul copilului subliniat de zgomotul de fond al circulaţiei. Nu m-am dat jos din pat ci am început să analizez cele întâmplate. Încercam să găsesc o modalitate de a folosi ciudata stare a lumii, nu de alta dar ajunsesem la concluzia că drogul acesta îmi accelerase mie mişcările în asemeni hal încăt toate păreau de-a dreptul statice în comparaţie cu mine. Asta ar fi putut explica şi ciudata inerţie a obiectelor. Însă imposibilitatea asta de a mişca ceva reducea la zero toate acţiunile la care mă gândisem. Mi-am dorit şi eu o mie şi una de lucruri pe care nu-mi puteam permite să le cumpăr, aşa că aş fi profitat fără să ezit de situaţie, numai că nu găseam nici o soluţie care să fi putut funcţiona. Nu-mi folosea la nimic că pot intra în orice magazin dacă nu pot să clintesc obiectele din loc, nu-mi folosea nici să intru într-om bancă dacă tot nu puteam lua bani. Aşa că la următoarea doză tot ce făcusem a fost să mă strecor în casa vecinului. De ceva vreme începusem să-i urmăresc soţia de după perdele, era mai tânără decât soţul ei cu 10-15 ani şi mi-ar fi stat capul la o aventură cu ea. Speram să o văd într-o ipostază stânjenitoare, am avut însă ghinion. Stătea lângă masa din bucătărie şi curăţa o ceapă. Nu de asta ziceam însă că am avut ghinion ci din cauză că pe neaşteptate lumea şi-a revenit şi ea a scos un ţipăt văzându-mă cum apar brusc lângă ea. A făcut un scandal mostru şi înainte să fi apucat să-i explic ceva a sunat la poliţie. Până să vină însă echipajul i-am spus că sunt vecinul lor şi că trecusem pe la ei într-o scurtă vizită cu unica intenţie de a-i invita soţul la o partidă de bridge în weekend. La început nu mă crezuse dar a ajuns destul de repede să râdă de propria sperietură, aşa că am scăpat fără să fi fost măcar amendat. Odată ajuns acasă începusem să ma gândesc la motivul pentru care efectul drogului a fost de o durată mult mai scurtă. Folosisem exact aceaşi cantitate ca şi prima oară aşa că mi-am zis că organismul meu începuse să se obişnuiască. Următoarele trei încercări se dovediseră însă un dezastru absolut. Nu se întâmpla nimic. Am aşteptat absolut inutil să se oprească orice mişcare. M-am ales de fiecare dată cu câte o durere de cap infernală, dar atât. Aşa că m-am întors la LSD şi chiar mă gândeam să arunc ce mi-a mai rămas din acea substanţă. Apoi m-am răzgândit şi am dublat doza crezând că aşa voi obţine un rezultat. Am şi obţinut, dar mult mai târziu. Nu după câteva minute ca primele doua dăţi ci după aproape două ore. Atunci însă nu s-a oprit doar lumea şi atât. Ieşisem din casă şi stând în faţa casei am fost surprins de faptul că în mijlocul nemişcării totale mi-a dispărut şoseau din faţa ochilor. S-a şters pur şi simplu fiind înlocuit de un alb absolut. Apoi la fel păţise şi casa din spatele meu, peluza, micuţa mea curte cu Spot cu tot, a urmat casa vecinilor, copacii îndepărtaţi, munţii ce se vedeau deasupra caselor şi în final chiar şi cerul. Nu mai exista nimic în afara de mine. Stăteam într-un decor de un alb perfect, nu vedeam nimic de parcă nu mai exista spaţiu. În toate direcţiile doar aceaşi uniformitate, aşa că ochii mei nu reuşeau să se focalizeze. Speriat din cale afară căutam totuşi explicaţii şi mi-au trecut prin cap cele mai năstruşnice idei. Prima dată îmi zisesem că acuitatea mea vizuală s-a mărit întratât încât am ajuns să vizualizez suprafaţa unui nucleu al unui atom. Apoi ajunsesem la concluzia că am murit din cauza unei supradoze. Încă nu reuşisem să ajung la nici o concluzie finală când s-a materializat din senin o faţă imensă deasupra capului meu.

Anunțuri

~ de balinferi pe Decembrie 29, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: