A şasea poruncă (fragment din pov. horror)

S-au născut copii, au murit bătrâni şi viaţa se derula înainte. Morţii rămâneau morţi.

Apoi, se întâmplă iar o ciudăţenie. Se îmbătă Costache, clopotarul, se sfădi urât cu nevasta, apoi plecă de acasă. Dar în loc să se ducă, după vechiul obicei, în turnul bisericii şi să mângăie clopotul, acum porni spre cimitir. Îl găsiră deabia a doua zi după-amiaza, mort. Îşi scoase cureaua de la pantaloni şi se spânzură cu ea de creanga cea mai de jos a bradului. Primarul sună la poliţie şi anunţă întâmplarea, plutonierul cum nu uitase încă de frustrarea simţită îşi puse în cap să dea o lecţie ţăranilor, să nu-şi închipuie nişte agricultori că el stă la cheremul lor. Aşa că amână pe a doua zi vizita la cimitir. A interzis categoric să dea jos cineva corpul, nu de alta dar exista posibilitatea ca nea Costache să nu se fi sinucis ci să fi fost omorât. Aşa că rămase cadavrul să se legene pâna a doua zi. Asta n-ar fi fost o problemă, clopotarul era mort şi nu avu nici un fel de obiecţii. Poate ar fi avut ceva de zis dacă ar fi auzit discuţiile din crâşma lui Sandu. Aici clienţii se împărţiră în trei tabere. Unii îl criticau pe părintele Gruia că nu găsi pe altcineva să fie clopotar decât taman pe beţivul ăsta. Acum când murise, nu a fost cine să tragă clopotul. Alţii criticau poliţia, după ce că avură de curând un caz de profanare, acum îi lasă cu spânzuratul atârnând în mijlocul cimitirului o noapte întreagă. Asta-i nesimţire domnilor! Ultimul grup, compus din cei aflaţi în cea mai avansată stare de ebrietate, o acuzau pe Corina, soţia mortului. Unii chiar propuseră să se ducă la ea acasă şi s-o bată, ca doar vede şi chiorul că din cauza ei se spânzurase amărâtul. Cel mai vehement dintre ăştia era Mărin, a lui Şchiopu. La fiecare zece-cinşpe minute striga cât îl ţinea gura:

-Să merem, s-o tragem afară din casă şi s-o futem.

Apoi îi cădea capul pe masă şi aţipea. Când îşi venea cât de cât în simţiri mai lua o gură de vodcă şi făcu iar propunerea. Nu-l băga nimeni în seamă. Vorbeau toţi, nu asculta nimeni. Apoi începură certurile. Deşi cele trei tabere nu susţineau păreri contrare, totuşi se aprinseră spiritele. Pâna la urmă îşi pierdu răbdarea Pinto, potcovarul şi îşi trânti pumnii peste masă. În liniştea care se lăsă pe moment se ridică în picioare şi se postă în mijlocul crâşmei. Tocmai îşi deschise gura pentru a vorbi când Mărin îşi ridică iar capul şi sări cu propunerea. Pinto nu era beat, aşa că nu se enervă ci zâmbi.

-Pe cine vrei să fuţi mă legumă?

Deşi nu aşteptă nici un răspuns acesta veni din partea lui Mărin.

– Păi cum pe cine? Adică… zici că pe cine? – se opri cât să se scarpine în cap, apoi continuă- Nu’ş pe cine, dar n-ar fi rău…

În râsul general se evaporară supărările aşa că îl ascultară cu altă dispoziţie pe Pinto.

– Eu zic că asta nu-i treabă. Nu mă interesează ce-o să zică mâ’ne umflatu ăla de miliţian, dar eu zic să-l dăm jos pe Costache din ştreang. Cine vine cu mine?

Toţi dădeau din cap dar nici unu nu se oferi.

-Ce, n-aveţi sânge în voi? Numa’ să daţi din gura ştiţi ca muierile.

Atât le-a trebuit. Toate ca toate, dar să fie asemuiţi unor femei, asta era ceva intolerabil. Aşa că sărira în picioare şi se porni fiecare să dovedească verbal că da dom’le, el este bărbat adevărat. Discuţii, tratative, încurajări şi tachinări, apoi pe la miezul nopţii avu Mărin o idee excelentă. Mortul nu trebuia să fie dat jos. Dar toţi cei prezenţi, dacă vroiau să probeze cât sunt de bărbaţi puteau participa la o tombolă. Fiecare punea un milion, îşi scria numele pe un bileţel, apoi trăgeau la sorţi. Cine căştiga, lua toţi banii, dar trebuia să se ducă până în cimitir şi să taie unghiile mortului. Norocul pică pe Silviu, a lui Olaru. Acesta dădu pe gât două păhărele de cognac, îşi scoase brişca din buzunar, îi verifică tăişul apoi porni către cimitir.


Anunțuri

~ de balinferi pe Decembrie 29, 2008.

6 răspunsuri to “A şasea poruncă (fragment din pov. horror)”

  1. Interesant. E o carte la care lucrezi? Chiar imi place!

  2. Nu, Shauki, nu-i o carte, este doar o povestire şi între noi să rămâna vorba, nu mai lucrez la ea, am terminat-o. I-am făcut şi corectura căci greşisem pe alocuri câte o literă şi am şi trimis-o lui Michael Haulică, pentru revista Nautilus. Cred ca o va publica, dacă nu în următorul număr, căci pentru acesta îi trimisesem deja o altă povestire, cea cu titlul „Eternele roluri”, atunci într-un număr viitor.
    Pentru mine proiectul Nautilus a devenit unul drag, aşa că mi-am pus în cap să trimit cu regularitate câte o povestire-două pentru a ajuta cât pot să nu dispară.

    Merci, mă bucur că îţi place. Sper că îţi va place şi s-o citeşti întreagă pe când va fi publicată.

    PS. Acum lucrez la ceva mai amplu, la un roman fantesy (ştiu că astea sunt preferatele tale) în care cei care mă citesc vor întâlni câteva elemente…aparte. Niste personaje care, cred eu, vor avea priză la inima oricărui cititor.

  3. Suna tentant. Cat despre revista si aceasta povestire, da-mi de veste cand apare. Ca vreau sa o citesc. Multumesc!

  4. Nu ştiu nici eu când apare următorul număr al revistei, fiind o publicaţie lunară, on-line, ar trebui să iasă următorul număr cât de curând.
    Nautilus- Revista SF: povestiri SF, recenzii carte, stiri

  5. nautilus apare in fiecare luna, in primele zile ale lunii. te-astept pe-acolo shauki

  6. E pacat sa nu apara in Nautilus,Maicule !e misto tare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: