Millenium fantasy & science-fiction

MillenniumDupă cum spun cei doi editori ai cărţii, Michael Hăulică şi Horia Nicola Ursu, an după an numărul publicaţiilor care se ocupă de proză scurtă scade. Cum nu sunt nici editor, nici redactor şi nici nu m-am interesat în mod deosebit de soarta unor publicaţii dedicate genului nu-i pot contrazice deşi tare aş vrea. Nu pentru a declanşa o lungă şi dealtfel inutilă dispută, căci orice am spune vorbele nu vor schimba realitatea, ci pentru că ar însemna să am argumente contrare. Iar astea lipsesc cu desăvârşire, din păcate. La ora actuală în România nu avem nici o revistă tipărită pe hârtie care să se ocupe de aceste mici bijuterii deşi de mult mai multe ori se întâmplă să fim dezamăgiţi de romane lungi de sute de pagini decât de aceste creaţii literare scurte.
Am citit de câteva ori cărţi care s-au născut din dezvoltarea ulterioară a unei povestiri scurte şi aproape de fiecare dată am fost dezamăgit. Excepţiile sunt atât de puţine încât nu merită amintite, asta pentru că majoritatea scriitorilor atunci când transformă o povestire de zece pagini într-un roman se limitează la a face descrieri mai amănunţite şi deseori chiar la adăugarea unor amănunte lipsite de semnificaţie, ceea ce duce nu la o mărire a valorii ci la diluarea ideii. Aşa că eu sunt absolut împotriva transformării povestirilor în naraţiuni mai ample şi susţin că un scriitor trebuie să ofere ceva nou cititorilor săi, nu să dilueze o veche idee, s-o reîncălzească şi s-o servească drept noutate. Tocmai de asta sunt absolut pro când e vorba de povestiri. Altfel spus prefer să beau un păhărel de tărie şi să ajung euforic în cinci minute decât s-o diluez într-o găleată de apă, s-o beau în două ore şi să mă simt umflat.
M-am aruncat aşadar pe această antologie la târg şi mă bucur că aşteptările mi-au fost înşelate într-un mod neaşteptat. Pentru a fi înţeles trebuie să recunosc că am avut oarece rezerve când am văzut că alături de cinci nume ale unor scriitori străini apar şi numele a cinci scriitori români şi m-am gândit că probabil voi fi încântat de ce ne oferă Jeff Carlson, Cory Doctorow, Richard Paul Russo, Jack Dann şi John Scalzi apoi va urma duşul rece sub semnăturile Dan Doboş, Liviu Radu, Dănuţ Ivănescu, Marian Coman şi Sebastian Corn. Asta nu pentru că m-ar mai fi dezamăgit careva vreodată ci doar pentru simplul fapt că citind creaţii autohtone am ajuns să-i dau dreptate lui Dragos Butuzea când a spus „am găsit povestiri cuminţele, nu prea ieşite din tipar, mai mult verosimilităţi decât mistificări “ cu toate ca el s-a referit doar la textele de la Cenaclu.
M-am înşelat în sensul bun. Dar hai să le iau la rând, aşa cum apar în carte şi să spun câteva cuvinte despre fiecare.
Jeff Carlson- “Cerul îngheţat” este o povestire începută în forţă despre întâlnirea vieţii extraterestre sub crusta groasă de gheaţă a unui satelit. Descrierile sunt realiste, credibile, dar din păcate la un moment dat alergătura eroului şi zbaterea pentru a ajunge la suprafaţă devin o rutină, acţiunea parcă stagnează. Finalul este previzibil în ciuda moralei.
Marian Coman- “Crama Lăutarilor” dovedeşte că autorul are stil, ştie cum se crează literatură şi drept urmare reuşeşte să transforme într-o poveste fermecătoare chiar şi o întâmplare banală. Aici finalul în loc să scadă valoarea reuşeşte s-o propulseze pe o treaptă superioară
Sebastian A. Corn- “Epidemia” este o povestire care mi-a amintit de scrierile de cândva ale clasicilor genului sefe. Corn crează o lume cu reguli şi tradiţii proprii, ne duce pas cu pas în miezul lucrurilor şi reuşeşte nu doar să ne ţină atenţia trează în fiecare clipă ci şi să creeze acel orizont de aşteptare care ţine cititorul înlănţuit de cuvinte.
Jack Dann- „Da Vinci înălţându-se”. Cea mai lungă şi totodată cea mai slabă povestire din antologie. Literatură este dar sefe sau fanasy nici într-un caz. Zeamă lungă, idei ioc, acţiune pe alocuri… dar plictisitoare si când apare. Mi-a luat trei zile să citesc cincizeci de pagini şi cred că la încă cinci nu as fi rezistat. Chiar şi cea mai slabă povestire de pe Nautilus depăşeşte cu mult acest Da Vinci cu toată înălţarea sa.
Dan Doboş- „Îngeri, ieşiţi din morminte” ne prezintă lumea viitoare de peste câteva decenii. Prezentarea este impecabilă, ideea centrală a povestirii este bună deşi are la bază mult dezbătutele concepte de libertate şi sacrificiu.
Cory Doctorow- „Când sysadminii conduceau Pământul” este o povestire apocaliptică în care o molimă pustieşte Pământul. Singurii supravieţuitori sunt administratorii de sisteme electronice salvaţi fiind de mediul izolat şi steril al locului de muncă. Ideea centrala este aceea că internetul poate fi atât pieirea cât şi salvarea noastră, depinde doar de cum îl utilizăm. Este o povestire excelentă sub toate aspectele.
Dănuţ Ivănescu- „Gesta Kaenorum” este o istorioară de realitate magică surprinzătoare. Stilul lui Ivănescu mi-a amintit de Voltaire şi de al său Candide atât datorită călatoriilor intreprinse de erou cât şi din cauza umorului sănătos. Uşor de citit şi imposibil de uitat.
Liviu Radu- „Eu te-am iubit Paraschivo…” este istoria alternativă a timpului prezent şi totodată o satiră devastatoare a societăţii noastre actuale. Descrierile cu tentă amară, accentuate de lirism, conferă povestirii o anume muzicalitate iar întâmplările prezentate şi gândurile povestitorului ne obligă să analizăm, să visăm, să credem, să sperăm şi să regretăm alături de el. Astfel devine o lectură extraordinară ceea ce pare iniţial o banală povestire despre …fotbal.
Richard Paul Russo- „Un loc mai bun” este o pseudo povestire poliţistă pe fundal sefe. Zic „pseudo” pentru că atât elementele sefe cât şi acţiunea poliţistă sunt doar motiv pentru a ne duce într-o lume dominată de corupţie, teamă, dezordine şi decădere. Adevărata miză este lansarea unui avertisment celor care au obligaţia morală să vegheze asupra liniştii, a siguranţei zilei de mâine şi nu în ultimul rând asupra respectării drepturilor omului.
John Scalzi- „Întrebări pentru un soldat” este un spoiler pentru…ori un capitol uitat al cărţii „ Războiul bătrânilor”.
Per total din zece povestiri m-a dezamăgit una singură, scrisă de un străin. Ceea ce înseamnă că nu stăm foarte rău (încă). Să sperăm că povestirile selectate de cei doi editori ai noştri pentru următoarea (următoarele) antologii vor fi cel puţin la nivelul celor din această carte şi să le mulţumim pentru intenţia lăudabilă de a nu lăsa proza scurtă să fie dată uitării.

Anunțuri

~ de balinferi pe Iulie 1, 2009.

11 Răspunsuri to “Millenium fantasy & science-fiction”

  1. Dragutica intr-adevar, cartea asta. Ar fi trebuit sa fii si tu acolo. Cred ca ai fi fost mai bun decat cativa dintre autori.

  2. Multumesc Oana, cred insa ca trebuie sa mai treaca ceva vreme pana sa pot avea pretentia de a fi macar aproape de valoarea sau potentialul lor. Rabdare am si vad ca exista si oameni care cred in capacitatile mele.

  3. @oana: selectia textelor am facut-o noi, dintre autorii care au publicat sau sint in planul editorial al editurii; e criteriul care l-a exclus din start pe feri (ale carui povestiri sint, de altfel, perfect compatibile cu gusturile mele); dar cred ca am fost destul de explicit in prefata in privinta criteriilor de selectie. cind va ajunge sa publice la MP, feri va fi si el, categoric, intr-o viitoare editie a antologiei.

  4. subtila oana, ca de obicei…

  5. Suptila, suptila…:D

  6. […] BAKINFERI: Millenium fantasy & science-fiction […]

  7. […] Balin Feri a scris AICI un comentariu despre “Millennium. Fantasy & Science – Fiction”, antologia […]

  8. […] * Dark Wolf a citit “Testamentul de ciocolata” si a scris o cronica aici. * Balin Feri a scris AICI un comentariu despre “Millennium. Fantasy & Science – Fiction”, antologia realizata de […]

  9. […] cultural Nautilus Bookblog Balin Feri Cititor […]

  10. […] Simmons- Hyperion Stephen King- Pistolarul Suzanne Collins- Jocurile Foamei Stephen King- Duma Key Millenium Science-Fiction & Fantasy Transformarea Lui Martin Lake şi alte povestiri George R. R. Martin- Iureşul Săbiilor Liviu […]

  11. […] Balin Feri a scris AICI un comentariu despre „Millennium. Fantasy & Science – Fiction”, antologia […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: