Liviu Radu- Povestiri Fantastice

liviu-radu

Atunci când am avut onoarea de a fi prezentat scriitorului Liviu Radu, în urmă cu cinci-şase luni, mi-a captat atenţia cu zâmbetul său, nu că n-ar zâmbi şi alţii dar aproape nimeni nu o face ca el. Ţin minte şi acum că primul meu gând a fost „ un om de vârsta lui tata… şi un zâmbet de copil”. Nu găsesc cuvânt mai potrivit pentru a descrie asta decât seninătate şi încă mă minunez cum de a putut alături de înţelepciunea vârstei, reflectată în tot ce spune, să-şi păstreze şi sufletul de copil, amănunt trădat de bunăvoinţa calmă bazată parcă mai degrabă pe un optimism pur decât pe convingeri căpătate în timp. Când Liviu zâmbeşte o face cu întreaga sa făptură, îi râd ochii şi-i luminează faţa, însă chiar şi atunci când vorbeşte serios păstrează un licăr jucăuş în priviri.

Totuşi nu aceasta este trăsătura cea mai importantă a lui Liviu ci talentul său de povestitor, talent dovedit ori de câte ori îşi deschide gura, povesteşte cu aşa o naturaleţe şi cu un simţ atât de sofisticat al celor mai potrivite exprimări încât ceea ce spune se transformă automat în imagini, îl prinde pe om şi-l poartă oriunde vrea, îl face să râdă, să se întristeze ori să cadă pe gânduri după bunul său plac şi chiar şi după ce termină naraţiunea îl lasă pe ascultător sau pe cititor uşor rupt de realitate, incapabil parcă să se desprindă în totalitate din lumea prezentată. Adevărata surpriză o are cititorul atunci când reciteşte după o pauză mai lungă un text a lui Liviu. Eu cel puţin aşa am păţit… Mă apucasem să citesc Povestiri Fantastice şi m-am oprit stupefiat la un moment dat spunându-mi în gând : eu am văzut un film cu acest subiect şi cu aceste personaje. Apoi imediat mi-am dat seama că de fapt citisem cândva acea povestire dar atât de vii mi s-au părut personajele şi întâmplările încât în memoria mea trăiau oamenii şi situaţiile mai degrabă ca imagini. Vinovat este numai Liviu, stăpânul cuvintelor.

Volumul Povestiri Fantastice a apărut în seria Antologiile Millenium coordonată de Michael Haulică la Editura Millenium Press a binecunoscutului Horia Nicola Ursu, din colţul hărţii. Lăudabilă intenţia celor doi de a aduce în faţa publicului român cele mai de seamă creaţii autohtone într-o serie dedicată textelor scurte, mai ales că în absenţa unei reviste specializate pe astfel de creaţii ( exceptând celebrul Nautilus care din păcate apare doar on-line) cititorul român ar fi cel care pierde. Iar dacă tot ce vor considera Haulică şi Ursu că merită să fie publicat se va ridica la nivelul textelor lui Liviu Radu atunci putem spune că avem de-a face cu o serie de cărţi care nu trebuie să lipsească din biblioteca nici unui cititor. Iată despre ce texte vorbesc:

-Spre Ierusalim este o povestire despre cruciade, preoţi şi…oameni de ştiinţă, în care nimic nu este ceea ce pare

-El Dorado este textul care mi-a plăcut cel mai mult din antologie. Subiectul este căutarea oraşului legedar de către un grup de soldaţi dornici de îmbogăţire rapidă şi îndeplinirea dorinţei lor într-un mod bizar.

-În Metrou se petrece într-un viitor în care oamenii fără defecte fizice sau psihice clare, atestate prin certificate, sunt obligaţi să trăiască la marginea societăţii, sunt toleraţi dar desconsideraţi de handicapaţii, de cei afectaţi de efectele nocive ale evoluţiei tehnologiilor poluante. Ceea ce ne prezintă Liviu este o lume întoarsă pe dos, un posibil viitor terifiant când normalitatea a ajuns să fie subumanul.

-Tratative La Consstanza este istorie alternativă, un joc al minţii de genul „ ce ar fi fost dacă…”

-Konstanţia Şi Hamlet, singura povestire din antologie pe care nu am avut răbdarea de a o citi. Nu că nu aş fi convins că este un text bun ci pentru că a fost inclus în volum imediat după Tratative La Consstanza şi după ce m-am concentrat pentru a înţelege toate implicaţiile ipotezelor din aceasta nu am reuşit să-mi scot tot din minte pentru a înţelege Konstanţia şi Hamlet care îmi crease impresia că are un subiect oarecum similar.

-Fuga Din Kustange, este o povestire fantastică despre om, despre toleranţă, ataşament, empatie şi iertare

-Babl poate fi numită capodoperă fără nici un fel de rezerve, cuprinde toate ingredientele unei povestiri captivante, interesante oferind o alternativă surprinzătoare întâmplărilor biblice de la Babilon avându-l pe Noah, Ionas şi Iafet ca personaje principale.

-Descendenţi este rescrierea unei pagini din istoria Londrei, Jack Spintecătorul nu a fost un om mostruos ci altceva ponit de pe meleagurile noastre

-Blestem de seară cu durată nelimitată este rescrierea basmului Flautistul Din Hammelin de Charles Perrault într-o perspectivă diferită, naratorul este casa blestemată în care îşi duce traiul Guillermo Hamel iar şobolanii nu sunt mereu doar şobolani.

-Perle de fum înşirate pe o rază de soare este o povestire de dragoste romantică într-o lume fantastică

-Sub semnul lui unsprezece ne duce în trecut, pe vremea domnitorului Alexandru Vodă Cel Rău care îl are ca solomonar şi om de taină pe doctor Faust şi care îl are drept duşman pe Mihai, banul Craiovei, cel născut la unsprezece luni şi aflat sub protecţia acestui număr.

-Bârfe înainte de luptă este o naraţiune despre revoluţia franceză care a avut loc ca urmare a unui complot dintre doctorul Guillotin,Robespierre, Contele Cagliostro şi alţii pentru a salva omenirea de o boală cruntă căreia victimă îi căzuseră în principal membrii casei regale şi nobilimea.

-Cifrele sunt reci, numerele-s calde este o povestire despre o lume paralelă locuită de monştrii ce reuşesc să treacă peste bariera dintre lumile noastre la perioade de timp bine determinate, oprite uneori de sacrificii condamnate de neştiutori.

-Ziua referendumului se petrece într-un viitor sumbru, atât de lipsit de orizonturi încât populaţia pământului în urma îndoctrinării regulate, a sărăciei, a neajunsurilor şi a diferenţelor tot mai mari dintre clasele sociale ajunge să prefere dictatura clară unei democraţii pur verbale.

Ca întreg şi ca literatură mi-a plăcut. Din punctul de vedere al cititorului ahtiat după fantastic există vre-o două povestiri pe care eu personal le-am perceput ca fiind slăbuţe dar nici astea nu datorită felului în care sunt scrise ci datorită unei alegeri nefericite a subiectului care din punctul meu de vedere oferă relativ puţine alternative exploatabile. Însă şi aceste povestiri, dacă sunt privite doar din punct de vedere literar fără căutarea extraordinarului fantastic, sunt foarte plăcute la citit.

Felicitări Liviu pentru acest volum, sincer mă bucur că am acum într-un volum cele mai de seamă creaţii scurte.

Anunțuri

~ de balinferi pe August 12, 2009.

12 Răspunsuri to “Liviu Radu- Povestiri Fantastice”

  1. Bine ai revenit cu recenzii interesante! Dar trebuie totusi sa iti marturisesc ca pe aceasta nu am citit-o. Ar fi mai putin dureros sa-mi scot ochii cu surubelnita decat sa incerc sa disting ceva din fontul caramiziu inchis pe fundal negru. Am mai avut discutia, dar vad ca nu te inveti 😛

  2. Nu ştiu unde (mai) :)) vezi tu cărămiziu! Incredibil dom’le cum bagă unii de vină! 🙂
    Bine vă regăsesc Vlad, mă bucur că îmi consideri recenziile interesante. Eu asta de exemplu am considerat-o îndeajuns de slăbuţă cât să nu am tupeul de a o trimite la SRSFF…

  3. OK, better now. O citesc 🙂

  4. Da’ schimba bre fundalul asta! E negru precum iadul la pol!

  5. M-am gândit şi eu Nicule la asta dar am două, mari şi late, probleme. Prima e ca nu stiu cum sa fac şi de unde…Iar a doua, cea decisivă este că schimbând acum fundalul ar trebui să schimb şi culoarea caracterelor la toate postările de până acum, altfel nu s-ar mai vedea mai nimic.

  6. Feri, m-ai facut fericit! Ma bucur ca ti-au placut textele! Esti un scump!

  7. Eu mă declar pe deplin mulţumit dacă ai zâmbit citind recenzia cărţii.

  8. […] other news: Feri a citit şi el POVESTIRILE FANTASTICE ale lui Liviu Radu şi i-au plăcut. Daţi-mi voie să-l citez extensiv, că prea fain le […]

  9. […] de LuciaT, terorista cititoare, pe cea a lui Kyo de pe blogul CititorSF sau pe aceea semnată de Balin Feri, pe blogul personal. Iar dacă părerile unor cititori avizaţi vă vor îndemna spre lectură, nu […]

  10. […] Fantasy Transformarea Lui Martin Lake şi alte povestiri George R. R. Martin- Iureşul Săbiilor Liviu Radu- Povestiri Fantastice Kasztovsky Bela- Grin Brandon Hackett- Maşinile Domnului Căderea Lui Hyperion Philip K. Dick- […]

  11. Fantastic. Au „aparut” aceste randuri unei imprejurari „fantastice”. Paranteza: Nu ma dau in vant dupa publicitate. Azi, de dimineata, din curiozitate, m-am uitat pe tabloul arhitectilor. Si, fantastic, la numele meu am gasit ASTA.
    Deci:
    – cu ceva timp in urma, din intamplare, (intamplarea nu se „leaga” de fantastic?) am „dat” de blog-ul „unui oarecare Balin Feri”. Foarte repede am constatat ca NU ESTE UN OARECARE! Nu „periez”. Nici nu e nevoie. Sunt prea „legat” de concret (o fundatie sau structura) pentru asa ceva.
    Deci:
    – a „aparut” Balin Feri. Acum, Liviu Radu. Pe viitor, nu ma indoiesc, ca si altii. Precizare: pe S. Lem, E.A. Poe, I. Asimov (ma opresc aici, pentru a nu fi ridicol), ii „cunosteam”. Mi „s-au impus”.

    La final, atat: Dragii mei, Va multumesc! Voi „veni”, cred, si eu.

    ASTA numesc eu FANTASTIC. Ma rog, un alt fel de fantastic.

  12. Acum „eu” mă simt ” nevoit” să vă raspund ceva domnule Ştefan , doamna „Marina” dar cum în ” multitudinea” de ghilimele care „semnifică” ,nu-i aşa ?, sensuri „ascunse” pe care „eu” , deşi mă străduiesc din răsputeri să le „descifrez” mă „văd” nevoit să mărturisesc că au apărut şi la mine aceste rânduri în niste „împrejurări” suficient de fantastice „cât” să n-„am” habar ce vroiaţi să „ziceţi”. Eu mă consider cât se poate de un oarecare şi v-aş fi recunoscător dacă m-aţi „lumina” măcar în privinţa „venirii” dumneavoastre. Măcar să ştiu unde şi când să vă aştept „sosirea”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: