Textele nominalizate la Revista Scriitorului

Le iau la rând.
Mihaela Onu- Vis a vis
Scriitura este atât de abstractă încât ideile se pierd, dacă are un ceva anume de transmis acest lucru devine imposibil de filtrat din multitudinea de imagini descrise. Poate ca unele descrieri au sens, însă par inutile majoritatea, nu contribuie cu nimic notabil în economia generală a poveştii. Impresia lasată nu este de dezamăgire ci mai degrabă de stupefacţie, cititorul aşteaptă să se întâmple ceva, să apară o acţiune oarecare, să evolueze povestea într-o direcţie sau în alta, dar în loc de asta se termină. Dacă mă întreabă cineva care a fost povestea din această povestire nu stiu ce să-i răspund. Descrierea lucrurilor e OK. Se construieşte lumea, e bine. Apare apoi şi personajul, din câteva trăsături de penel este definit, apoi …gata. Pa. Întâmplare zero.
Am terminat de citit şi am ridicat din umeri. Bine, şi? Trebuia să înţeleg ceva de aici? Este o povestire care nu transmite nimic. Descrie frumos nişte tablouri triste şi-mi aminteşte de…arta practicată de dragul artei, punct alb într-un patrat alb pe un fond alb. Tot ce văd e alb şi nu mă consolează gândul că în acel alb ar putea exista imperceptibile desene albe.
Dacă ar trebui să caracterizez textul într-un singur cuvânt acesta ar fi: GOLICIUNE.

Leonard Ancuţa- Nelu Picasă, pictor

Aici scriitorul are o poveste de spus, ceea ce este deja un mare pas înainte. Dar povestirea păcătuieşte sub alt aspect, este ruptă în două în cel mai brutal mod posibil, cele doua părţi distincte au scopuri diferite, asta se simte, dar fiecare parte îşi ratează atingere ţelului. Cinci pagini şi jumătate povestirea tinde spre a fi comică, păcat că doar tinde. Atmosfera este bună, personajul bine ales, bine descris, acţiunea acceptabilă şi limbajul corespunzător, totuşi la fiecare scenă, chiar dacă milimetric, dar se ratează umorul. Exact cu un pas înainte de a ajunge la zâmbet cititorul este oprit si întors în altă direcţie. Finalul vrea să arunce totul în polul opus, să transforme comedia în tragedie. Aproape ca reuşeşte, apoi cu chiar ultima propoziţie ratează această metamorfoză şi textul rămâne o struţo-cămilă.
Sfat: Daca vrei să scri texte umoristice lasă deoparte reţinerile, nu mai fi cuminte, nu încerca să ţii lucrurile în mână ci dă-ţi drumul liber, lasă-ţi imaginaţia să zburde, nu-ţi controla nici măcar limbajul, pentru a face corecturile care se impun vei putea reveni ulterior asupra textului. Ai reuşit să te desprinzi din autolimitarea ta într-un fragment ( partea cu Vine Iisus, să ne ascundem! ) şi asta se observă în calitatea acelei părţi.
Iar dacă vrei să atingi coarda sensibilă a cititorului atunci nu da foc la sate, la oraşe, etc. Distrugând case, omorând săteni la grămadă sau exterminând popoare întregi nu vei atinge sufletul cititorului, de moartea a zeci, sute sau mii de iluştrii necunoscuţi nu va fi impresionat. Crează un personaj, unul singur este suficient, dă-i un nume, dă-i o faţă, dă-i vise, speranţe, aşteptări, dezamăgiri şi suferinţă. Arată-i luminiţa de la capătul tunelului, apoi distruge-l, omoară-l. Dacă i-ai făcut un copil ia-l înapoi, dacă şi-a iubit soţia arunc-o pe asta în braţele altcuiva, dacă s-a sacrificat pentru alţii pune-i pe aceştia să-l tradeze, sa-l dispreţuiasca şi să râdă de sacrificiul eroului tău şi vei vedea că cititorul îl va plânge. Nu te aştepta însă ca cineva să plângă cu gândul la zece mii de oameni fără chip. Moartea unui om e tragedie, moartea a zece mii e doar dată statistică.

Bogdan Varvari- Cârpa

În acest caz îmi pare rău de faptul ca autorul îşi risipeşte talentul şi timpul pe o prostioară. Descrierile, felul de a prezenta povestea, limbajul, toate vorbesc despre talentul care există în Bogdan Varvari, dar tema tratată este foarte subţire. Întreaga poveste ar putea fi redată într-o singura propoziţie: La bătrâneţe omul se senilizează. Este ceva evident, ceva ştiut deja de noi toţi, zilnic întâlnim astfel de cazuri iar cotidianul, obişnuitul ce ne înconjoră, asta nu mai impresionează cu nimic. Cel puţin nu cât timp este poveste universală, a tuturor, a oricui, a nimănui. Dacă acel bătrân ar fi avut un trecut, o tinereţe, amintiri despre zile senine, despre iubiri moarte, speranţe pierdute şi vise uitate, atunci m-aş fi identificat cu el, l-aş fi iubit şi aş fi suferit gândindu-mă câte a pierdut fără ca măcar să-şi amintească aceste pierderi. M-ar fi atins neputinţa, senilitatea, bătrâneţea şi lipsa de orizont al cuiva devenit drag, aşa este doar un bătrân din mii de alţi batrâni, chiar mai mult, este un bătrân senil, cum trebuie să fie cei foarte batrâni.
Bogdan Varvari, la tine există acel sâmbure care te poate transforma în scriitor, parcurgerea drumului depinde doar de ambiţia şi de răbdarea ta.

Dorin Cozan- Trandafira

Cel mai slab text din cele cinci, o poveste fără cap şi fără coadă. Un mare nimic într-un limbaj ce vrea să sune arhaic ori vrea să pră a fi scris în regionalisme, dar săvârşeşte păcatul exagerărilor forţate. Altfel nu văd sensul pentru care „urechea” devine „oreche” iar „rapid” se transformă în „rapidi”. Nu înţeleg nici rostul transformării degetelor în mult mai pretenţiosul „falange”. Dar, mă rog, toate astea ar deveni acceptabile dacă ar avea povestirea asta o poveste care să transmită ceva, un gând, o idee, o senzaţie, dacă ar genera un sentiment, dar nu face nimic de genul acesta. Se strecoară pe lângă cititor fără să-l atingă şi îşi merită calificativul de banalitate exprimată pretenţios într-o slabă imitaţie a vocabularului specific când Moldovei, când Ardealului.
Singurul merit al textului este acela de a fi scurt.

Vali Sârbu- Înapoi

Textul este descriptiv, complex, liniar şi monoton, totuşi reuşeşte să se ridice la acel nivel la care poate fi numit literar. Nu doar că spune o poveste, ci ne face şi să simţim realitatea tristă a românismului actual, lipsa de orizont, dezamăgirea, căutarea uitării, a împăcării cu soarta, ahtierea după linişte şi odihnă, nevoia de refugiu undeva din faţa lumii. Nu este o povestire la care să zic OAU!, nici gând, nici una la care să-mi dea lacrimile, dar în comparaţie cu celelalte iasă clar în evidenţă atât prin complexitate cât si prin impact.
Sfat: Părăseşte realul. Plecând din real, pas după pas, frază după frază expediază textul pe tărâmul fantasticului, a realităţii magice. Astfel vei crea senzaţia de adâncire, de acutizare a trăirilor. Citeşte Marquez, Kafka şi Borges. Te vor ajuta.

Anunțuri

~ de balinferi pe Februarie 5, 2010.

29 răspunsuri to “Textele nominalizate la Revista Scriitorului”

  1. Kész a Tudományos-fantasztikus elbeszélések (a magyar CPSF) bibliográfiája (fedélképekkel együtt):
    http://tudalekos.blogspot.com

  2. Huha Gyuri! Hat ez alaposn meglepett! Egyszeruen hihetetlen…
    Megvan valakinek az osszes magyarul megjelent folyoirat ebbol a sorozatbol?

  3. 🙂 wow…com le stii tu pe toate ca un om batran,:P.serios,esti un bun critic literar.eu as fi spus doar „texte plictisitoare ,cu rare sclipiri de „literatura” ingropate sub praful limbajului fortat

  4. Felicitari! 🙂

  5. @ lorelaya, fiecare text este altfel, nu poţi să le bagi sub aceaşi palărie, cel puţin nu atâta timp cât vrei ca prin observaţiile tale să-i ajuţi pe ceilalţi să scrie mai bine. Mi-ar fi plăcut să facă cei de la revista scriitorului treaba asta, dar dacă nu au făcut-o, mă bucur dacă măcar în parte am reuşit să ofer eu acel feedback de care era nevoie.

    @ vasile, felicitări celor cinci scriitori, bănuiesc

  6. si mie mi-a placut cel mai mult „inapoi”, dar am fost doar doi contra trei 😦
    asa-i cu consursurile…

  7. Având în vedere ca premiul acordat de revistă este mai degrabă unul de încurajare decât de răsplătire, consider că nu s-a făcut nici o greşeală, doar şi Bogdan Varvari merită încurajat, scrie îndeajuns de bine…
    În plus, exista mereu şi acel gând: poate ceilalţi au văzut ceva ce noi n-am remarcat. 🙂

  8. Feri, o critică pertinentă. Totuşi îmi rămâne nedumerirea asta: de ce textele cu fir narativ clar, cu suspans nu mai sunt apreciate? Oricâtă măiestrie implică prozele ca cele nominalizate, publicul larg nu le citeşte. Poate că tocmai de aceea nu se mai înghesuie nimeni la citit, pentru că li se serveşte o astfel de literatură. E ca pictura abstractă: toată lumea se extaziază, dar în casă îşi cumpără un tablou clasic.

  9. Dragă Adriana, premiile date de Revista Scriitorului, după cum spune chiar şi numele, sunt date de scriitori, nu de cititori. Iar ei găsesc de apreciat alte chestii într-un text, nu ce apreciază cititorul. Să explic altfel? Dacă mă duc la o expoziţie, ca simplu om pasionat de artă, îmi pot permite să zic de o pictură abstractă că este o mare varză, ca şi critic de artă nu aş putea face asta fără să risc să mă compromit, mai ales dacă majoritatea marilor artişti ai momentului produc verze asemănătoare şi dacă ceilalţi critici ridică în slăvi nişte legume similare.
    E ca în lumea modei, hainele produse de marile case de modă nu le-ar purta nici un om întreg la minte… 🙂

  10. Hei…hei…partea cu moda e diferit:casele de moda propun tendinte nu haine:).Poate ca trebuie sa gasim ceva diferit de spus despre fiecare povestire,da io nu-s critic,nici macar scriitor(cel putin nu deocamdata) sunt doar cititor asiduu de literatura.Iar mie mi sau parut toate la fel, fara a face nici o generalizare.Tocmai de aceea am spus ca tu te pricepi la critica:tu reusesti sa vezi difetitele nuante.

  11. Feeeriiii… scoate wilhelm tellu’ ala, te rog… este enervant sa porneasca de fiecare data cand accesez cate ceva din blogul tau 😦

  12. Pun altă muzică. Trebuia să fi schimbat de ieri dar am uitat

  13. Trebuie sa recunosc ca am si eu nedumerirea asta cu firul narativ de care autorii adesea uita. Ma tem ca eu nu voi reusi niciodata sa scriu un text in care nu se intampla nimic, in care totul e atmosfera si creionare de lume. Mai degraba pacatuiesc dand in extrema opusa…

  14. @ Ştefana, din păcate văd că se întâmplă tot mai des, dar ceea ce mă nelinişteşte cu adevărat este faptul că mai nou premiile- şi nu ma refer acum neaparat la cele date de Revista Scriitorului- se duc la astfel de scrieri. Altfel zis se încurajează puternic scrisul de dragul scrisului, creaţiile descriptive şi mimetismul ieftin, lipsit de conţinut.

  15. „mai nou premiile- şi nu ma refer acum neaparat la cele date de Revista Scriitorului- se duc la astfel de scrieri”.

    Si din fericire pentru noi toti, exista cineva ca tine care sa ne spuna totusi cum se face si sa ne puna in locul nostru. Nu te judec, stai linistit. E o tara libera, ai tot drepul. Dar am si eu dreptul sa spun ca e trist cand cineva, ca sa isi acopere propriul „lipsus”, incearca disperat sa le scoata la suprafata pe ale altora.

    Distractie placuta in continuare calcand in picioare…munca altora.

  16. Îmi pare rău Mihai, dacă ţie impresia asta ţi-au creat-o rândurile mele. Calc în picioare munca altora. Poate ai dreptate, ce să zic.
    Mă întreb însă care ar fi fost alternativa. Să nu zic nimic şi să nu zică nimeni nimic despre aceste povestiri? Ori să lăudăm până dincolo orice, indiferent cum e, doar de dragul oamenilor care au muncit.
    Mie nu mi-e greu, crede-mă: Uite, toţi cei nominalizaţi sunt de-a dreptul geniali, proza lor îi califică între primii zece scriitori ai tuturor timpurilor şi cu siguranţă cel târziu mâine vor fi contactaţi de editurile celebre din Anglia si America pentru a obţine de la ei permisiunea de a le traduce operele. Crezi că aşa e mai bine? Crezi cumva că prin spusele mele valoarea lucrărilor poate să scadă ori să crească?

    Mă rog, lăsând astea deoparte, ţi-aş mulţumi dacă ai analiza şi tu textele şi ai indica acele valori pe care tu le-ai depistat şi pe care eu le-am călcat în picioare. Cu siguranţă sunt şi lucruri pe care eu nu le-am observat…

  17. Cazul a fost clasat. Judecatorul a batut cu ciocanul in catedra si toata lumea ar fi trebuit sa amuteasca. Ce mai atata tam-tam?

    Am detectat de la bun inceput nota de frustrare din comentariile tale vis-a-vis de textele prezentate de acei … „scriitori” (nu spun ca isi merita titlul – nici pe departe. Dar nici tu de altfel nu iti meriti pozitia auto impusa de „atotstiutor”) – si nu mare mi-a fost mirarea cand am aflat ca si tu ai trimis un text care, din cate vad – nu a fost selectat, astfel dand frau liber acestor…cugetari extraordinar de interesante.

    Nimeni nu le cere celor ce trimit acolo o povestire sa fie si buni!!! Dar dintre cei care trimit, sunt selectati cativa care sunt mai buni ca restul, judecand dupa decizia luata de cei care se ocupa de aceasta partajare. Nu ti-a cazut bine ca nu te-au luat pe tine? Cauta alt site care face acelasi lucru!

    Sau – urmeaza-mi exemplul. Ignora comentariile altora si du-te la o editura si scoate-ti cartea pe piata. Atunci, fie ca le place ori ba – e acolo, „out in the open”.

    Cu toata stima si respectul,
    Mihai M.

  18. Frumos discurs, păcat că e foarte depate de orice ţine de adevăr.
    Aşa ca hai să le luăm la rând: eu nu am spus nicăieri că ar trebui ca lumea să amuţească, nici că ceea ce spun eu ar fi adevăruri bătute în cuie, eu mi-am spus doar părerea despre aceste texte. Nu trebuie să fi de acord cu ceea ce spun, poţi liniştit să analizezi şi tu textele apoi sa-ţi dai cu părerea. Tu însă nu cu spusele mele nu eşti de acord, pe tine te irită că mi-am permis să-mi spun părerea, iar la asta nici măcar să răspund nu merită.
    Spre diferenţă de tine eu nu am ţinut să pun cuvântul scriitori în ghilimele, tocmai pentru că nu există nici o tendinţă persiflativă în spusele mele.
    Că tu ai detectat frustrări? La asta tot ce-ţi pot spune este să te angajezi la poliţie, pe post de detectiv. Nu de alta dar văd ca reuşeşti sa găseşti şi ce n-a pierdut nimeni. Dar poate, deşi puţin probabil pentru ca cei ca tine niciodată nu fac asta, explici şi la ce frustrări te referi. Eventual vezi articolul scris de mine despre frustrarea românească, cu un an în urmă, pentru că foloseşti cuvântul precum copii când se supără.
    Nu văd de unde şi până unde aajungi tu la concluzia că spunându-mi părerea despre nişte texte obligatoriu trebuie să fiu şi într-o postură atotştiutoare. Ce nu reuşesc să înţeleg este motivaţia ta de a veni să dai glas nemulţumirilor tale când ai putea foarte bine să-ţi spui şi tu părerea despre aceste texte, asta daca nu cumva eşti incapabil de formularea unei păreri despre nişte povestiri. Despre a-ţi forma păreri despre oameni văd că eşti expert…
    Ai aflat ca am trimis un text? Bravo! Numai că eu am trimis un text la un concurs încheiat cu multă vreme în urmă, acum trei luni. Aşa că ar fi fost culmea să mă aştept să fiu selectat la un concurs la care nici n-am participat. Dar normal, de astfel de mărunţişuri nu trebuie să se împiedice unul ca tine, doar specialitatea ta este să fabrici argumente dacă ai nevoie de ele, nu să le cauţi.
    Felicitări că ai reuşit să-ţi publici creaţiile. Spune-mi, te rog, despre ce carte este vorba. Vreau să te citesc şi chiar mai mult, îmi voi permite şi să mă pronunţ despre scrierile tale. Având în vedere că am scris despre proza unor scriitori precum Liviu Radu, Marian Coman, sau chiar şi Stephen King şi nu s-a supărat nici unul, nici n-a confundat marfa cu ambalajul să ajungă la concluzia că spunându-mi părerea mă auto-amăgesc crezându-mă totştiutor, îndrăznesc să cred că nici tu nu te vei supăra. Deşi nu se ştie niciodată.
    Iar de mers la o editură…stai tu liniştit că ştiu eu ce am de făcut. Sfaturi despre cum să scriu sau ce să mai corectez în scrierile mele primesc, dar sfaturi despre ce să fac în viaţă ţi-aş fi recunoscător dacă mi-ai da atunci când îţi cer. îţi spun însă cu certitudine că nu sunt dispus să plătesc pentru a fi publicat, din contră.
    Şi fie că-ţi place sau ba, am publicat şi oricând vreau pot să mai public. Ofertă am primit, culmea, chiar fără să mă duc eu la editură.
    Singurul text al cărui scriitor poate fi deranjat de spusele mele, este cel semnat Dorin Cozan. Să înţeleg cumva că este pseudonimul tău şi de asta te revolţi? Ori n-ai nici o legătură cu textele, dar te-ai trezit buimac şi ţi-ai zis ” Săracele texte, cum le chinuie ăsta, ia să mă ridic eu şi să-i explic că nu e bine sa-şi permită păreri!” ?
    Nu era mai simplu să spui exact care e problema ta? Poate o rezolvam.

  19. La Leonard Ancuta, Nelu Picasa, pictor – ”Moartea unui om e tragedie, moartea a zece mii e doar dată statistică.” sunt de acord…jobul meu (cel pentru care inca nu mi-am desavarsit studiile universitare :)) ar spune asa: moartea unui om este ceva obisnuit, tuturor ni se intampla sa murim; moartea a zece mii de oameni este o stire.”

  20. @ Lucia, Mă bucur că mai există şi oameni care să fie de acord cu spusele mele.

  21. Rezonez si cu ceea ce ai spus tu, sunt de acord si cu teoriile jurnalistice. Diferenta este ca atunci cand scrii o stire – scrii o stire. Atunci cand scrii mai mult decat o stire, devine altceva. Si ce e cel mai important, ca indiferent daca scrii acea stire sau ceva care poate dainui mai mult de 2,30 minute, intotdeauna o moarte este la fel de importanta ca aceea a zece mii. Si nu e vorba doar de oameni…

  22. Cat despre opinii, pareri, critici…cine se teme de ele? Nu ai cum sa placi tuturor, prin ceea ce scrii, prin ceea ce esti, prin ceea ce faci. Mie nu imi este friica, asa in general…uneori da, dar nu de ceilalti, ci doar de mine. Asa ca astept in continuare criticile tale sau opiniile…despre intalnirea cu ceangaii si despre pe celalalt tarm…intre timp ma retrag in joaca preferata a lui Cohen.

  23. Aşa-i Lucia, fiecare moarte este importantă. Eu prefer însă să apreciez viaţa şi sa privesc moartea doar ca pe punctul de la capătul unei fraze, marchează finalul pentru ca nimeni sa nu mai astepte ceva.

  24. Cred ca ar trebui sa te pun sa imi „critici” si mie povestile 😀
    Scrii interesant cand scrii ceva dar te pricepi sa si critici, chiar foarte bine. Spui totul pe subiect..
    Cine nu crede la fel, e clar ca nu stie sa aprecieze o parere proprie si personala. Macar spui ceva cu „dovezi” cum se zice 🙂

  25. Unii zic, dragă Zaza, că nu spun nimic dar măcar dau din gură. 🙂
    Dacă vrei o părere despre un text adresa mea de e-mail este doarvorbe@yahoo.com

  26. Balin…chiar am sa-ti cer vreo parere doua…de fapt te adaug in lista de messenger acum. sper sa vrei si asa 😛
    imi este mai la indemana 😀

  27. Sper să-ţi pot fi de folos, dragă Zaza. Numai că pe mess mă prinzi foarte greu, nu intru decât odată la două-trei luni. Eventual putem stabili o oră la care să mă conectez pentru a te găsi.

  28. Cred ca a murit proiectul de la revista. Eu nu am avut conexiune ceva vreme la net si acum am intrat sa vad ce mai e. E tot aia. Aveam un comentariu de pe la inceputul lunii care asteapta inca aprobare…in fine. Ma gandeam ca poate stiti mai multe.

  29. Nu stiu ce se întâmplă, dragă Lucia. Silviu promite în fiecare comentariu câte ceva, dar de întâmplat nu se întâmplă nimic. Zicea la sfârşitul lunii trecute că în mai vor fi două texte premiate, apoi la începutul zilei spuse că în două-maxim trei zile vor fi publicate textele nominalizate, de atunci însă e eclipsă totală, nici măcar comentariile nu sunt moderate. Poate au plecat din nou în concediu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: