CLASICII


Am primit în urmă cu ceva vreme o leapşă numită CLASICII de la Dragoş C. Butuzea. Sau de la Dragoş, simplu, cum îi spun prietenii care îi cunosc pasiunea pentru cărţi. Mi-am asumat realizarea unei recenzii despre opera unui clasic şi am ales pentru asta Sicriul de Aur a lui Mora Ferenc, tocmai datorită faptului că nefiind cartea tradusă în româneşte ( din câte ştiu ) cu siguranţă nu este cunoscută. Au trecut însă zilele şi săptămânile şi nu m-am ţinut de cuvânt, până azi. Mi-am dat seama însă că aş recenza inutil o carte, pe care deşi aş recomanda-o oricui,…nu poate fi citită decât eventual după învăţarea unei limbi străine şi nu a uneia oarecare, ci chiar a uneia dintre cele mai dificile: maghiara. Aşa că postez în loc de recenzie un rezumat…mai amplu. Sper că nu mă va condamna, dar mai ales nu ma va executa Dragoş, nici pentru întârziere şi nici pentru decizia de a posta rezumat.
Dar să trecem la subiectul propriu zis.

Mora Ferenc – Sicriul De Aur

Povestea pe care v-o spun s-a intamplat tare demult ,sfarsitul secolului 3-inceputul secolului 4. Imparat era Diocletian.Si-a inceput cariera militara ca un soldat oarecare,initial nu avusese nici intentii si nici sperante prea mari.S-a intamplat insa ca intr-o zi sa poposeasca cu oastea in preajma localiatatii Pessinus,oras vestit in principal datorita unei preotese a carei preziceri se zvonea ca se adeveresc.Diocletian nu-si puse prea multe intrebari in privinta numeroaselor zei ,era genul acela de credincios care accepta invataturile teologice fara sa cerceteze.Ei,bine…acea preoteasa ii spusese ca va ajunge imparat ,atunci cand va ucide mistretul.

…au trecut ani si ani,Diocles din simplu soldat a ajuns comandantul garzii lui Numerianus.Astepta implinirea profetiei si in incercarea sa de a urgenta sosirea acelei zile el nu ucidea nici un alt animal cand participa la vanatoare decat mistreti,sperand mereu sa nimereasca acel unic mistret …

S-a intamplat insa sa moara Numerianus.Legiunile il banuiau pe Aper ca fiind cel care l-a ucis incercand sa-i ia locul.Atunci cand Aper pentru intaia oara a tinut o cuvantare in fata legiunilor asteptand sa fie investit in noua functie ,din dorinta de a impresiona a jurat ca va razbuna moartea fostului imparat,moment in care  Diocletian a avut o revelatie :Aper are semnificatia de scroafa salbatica.Si-a scos sabia si l-a injunghiat pe acesta zicand soldatilor ca prin asta a si indeplinit deja juramantul …A fost ales imparat,pentru el nu a venit aceasta numire ca ceva neasteptat,el se pregatise de ani de zile ,avea toate planurile gata intocmite in cap,fiind un apropiat al celui ce condusese tara inaintea lui era la curent si cu toate problemele imperiului precum si cu faptul ca foarte multe vieti s-au pierdut in razboaiele interne duse intre legiuni fiecare dorind ca propriul candidat sa fie conducatorul suprem.El a eliminat din start competitia transformand eventualul contracandidat in aliat ,i-a acordat titlul de caesar dand pe mana lui jumatate de imperiu.Acesta a fost Maximian,care a acceptat bucuros acest aranjament deoarece il scutea de o lupta in care dupa toate probabilitatile si-ar fi pierdut nu doar sansa de a domni ci chiar si viata.Dupa cativa ani atat Maximian cat si Diocletian si-au numit cate un caesar subordonat care sa-i ajute in solutionarea problemelor unui imperiu ajuns la dimensiuni prea mari.Acestia doi au fost Galerius ,respectiv Constantiu,cel numit si Constantinus Chlorus,Constantin cel Alb.Albise in cap in urma despartirii obligatorii de Elena ,prima sa sotie cu care avea si un copil .Numirea sa in functie s-a facut prin trimiterea unui cadou aparte :un snur de matase si o purpura (toga sangerie semnificand puterea).Snurul de matase semnificand sinuciderea ,purpura fiind insa nu doar acceptarea functiei ci si despartirea de Elena si casatoria cu fiica lui Diocletian.De la acestia doi se trage sarbatoarea ortodoxa Constantin si Elena.

Atunci cand Prisca,nevasta lui Diocles i-a nascut un baiat in cel de al doilea an de domnie ,acesta a luat copilul si l-a dus la Pessinus pentru a i se face o profetie.Preoteasa i-a spus ca “va imbraca cea mai scumpa purpura la implinirea varstei de 20 de  ani,daca va fi crescut pana atunci in asa fel incat nimeni sa nu stie ca-i baiatul imparatului,nici macar el insusi”.Diocletian avea un soldat in subordine care ii salvase viata candva si in care avea deplina incredere,pe nume Quintus.A dat copilul acestuia spunand ca este fiul unui prieten al sau mort pe campul de lupta ,cerandu-i sa-l creasca de parca ar fi propriul sau copil.Quintus s-a retras din armata si-a luat sotia si  a plecat sa locuiasca cu Quintiport (noul nume al copilului) in celalat capat al imperiului.Diocletian a aranjat in asa fel lucrurile incat toata lumea sa creada ca urmasul i-a murit intrr-un accident stupid si a avut taria necesara si increderea indeajuns de mare in zei cat sa-si priveasca ani in sir sotia plangand moartea unui copil care de fapt traia,toate astea de dragul unei profetii.

Titanilla de care va spusesem chiar la inceputul acestei povesti era fiica lui Galerius din prima sa casatorie,avea si Maximian un copil pe nume Maxentiu.

Quintiport a fost rechemat la curte odata cu implinirea varstei de 16 ani.Intentia lui Diocletian era acela de a-l pregati pentru preluarea functiei de conducere.S-a ingrijit din timp de educatia aleasa a acestuia dandu-l de mic sub mana lui Bion si al bunului prieten al acestuia Lactantiu.Quintiport era considerat sclav al imparatului ,in spatele intregii afaceri statea o explicatie satisfacatoare:imparatul din recunostinta fata de tatal mort al acestui sclav vrea sa faca din copil un sclav cu rang ceva mai inalt:sa fie scribul sau personal.In acest fel se putea bucura de prezenta fiului sau fara sa dea de banuit cuiva…

Povestea propriu zisa de-abia acum incepe…

Intr-o zi a fost trimis Quintiport sa duca o scrisoare importanta lui Maxentiu,fiul lui Maximilian.Pe acesta l-a gasit in palatul Titanillei,in compania acesteia si al printului persan Varanes.A inmanat scrisoarea dar nimerise intr-un moment nepotrivit.Titanilla radea pe seama printului Maxentiu ceea ce era extrem de primejdios sa fie vazut de un sclav.Pentru a se asigura Titanilla ca Maxentiu nu se va razbuna pe mesager l-a oprit pe acesta sa plece si a expediat cei doi printi.A fost pentru prima data cand Quintiport a intalnit-o.Au schimbat cateva cuvinte ,sclavul fiind insa atat de retinut si de cuviincios in fata Titanillei incat aceasta nu s-a putut abtine sa nu-l necajeasca.In primul rand i-a pus un alt nume,mai potrivit:Floare de mar.Asta din cauza ca el se inrosea usor.I-a povestit ca radea de Maxentiu din cauza frizurii acestuia dar ca a fost o mare greseala sa faca acest lucru,printul era indeajuns de vanitos cat sa se razbune pe frizer poruncind sa- fie taiata mana .Drept confirmare a temerilor ei dupa cateva clipe sosise un alt mesager aducand un pachet continand o mana plina de sange.Quintiport lesinase …A fost readus la viata de ea,apoi expediat cu o punga mare de bani sa-l caute pe amaratul de frizer care a avut de suferit din cauza prostiei printului si sa-i fie macar in parte pierderea cumplita rascumparata.

Dupa cateva zile a fost cautat Quintiport de catre Titanilla,aceasta se purta de parca acest lucru ar fi fost ceva firesc,ii reprosa ca-si ignora prieteni de parca dupa o unica intalnire un sclav ar fi putut ajunge prieten cu o printesa.Pana la urma fata i-a cerut lui Bion sa-l scuteasca pe Quintiport de restul indatoririlor sale pe acea zi caci ea vrea ca acesta sa-I citeasca poezi.Ordinul e ordin,asa ca cei doi tineri si-au petrecut ziua impreuna… si nu doar acea zi.

La un moment dat a aflat Diocletian ca sclavul sau isi petrece cam mult timp in preajma printesei,l-a pus asadar pe Bion sa intocmeasca harta astrala a baiatului si sa-i spuna ce zic zeii in privinta viitorului imediat.Potrivit horoscopului planeta dominanta a vietii baiatului urma sa intre in cateva zile in semnul fecioarei.Diocletian se bucura,insemna din punctul sau de vedere ca fiul sau urmeaza sa se indragosteasca de o fecioara.Nici prin cap nu i-ar fi trecut cum ca si Titanilla ar fi putut fi,pe aceasta o judeca dupa aparente,daca era mereu o zvapaiata,o agitata care parea sa se bucure din plin de viata insemna ca a gustat deja din toate fructele.Se gandea imparatul ca e chiar mai bine daca isi face ucenicia cu o fata experimentata inainte a a-si intalni fecioara.

Relatia dintre Quintiport si Titanilla a evoluat,din simpatie a devenit amicitie,din amicitie s-a nascut dragostea.Intr-o lume in care toti isi etalau cuceririle,se mandreau cu numarul amantilor si amantelor ei erau obligati sa se ascunda cu iubirea lor.Daca s-ar fi aflat ceva l-ar fi costat viata pe Quintiport,cel putin asa credeau ei.

Intr-o zi facusera o excursie in afara orasului,departe de oamenii care i-ar fi putut recunoaste,departe de clase sociale,departe de pericole.Cand se intorceau inapoi i-a prins ploaia in plin camp si s-au adapostit sub o caruta cu fan lasat in drum de taranii care au cautat si ei adapost pe undeva.Titanillei ii era frig si si-a facut cuib caldut in bratele baiatului.Stand in liniste dupa un timp l-a intrebat pe Quintiport ca de ce e trist.Il intrebase in gluma daca o mai iubeste…Acesta i-a dat un raspuns neasteptat,in totala contradictie cu cheful ei de gluma:

“-Sunt trist tocmai din cauza ca te iubesc.Esti ca florile de vara,acum stralucesti,maine poate vei fi plecata.Te iubesc dar nici macar nu te cunosc..

-Prostutule- i-a zambit trist si ea-nu m-am ascuns eu de tine nici o clipa.Doar de tine depindea sa ma cunosti oricand vroiai!

-Nu.Nu m-ai inteles.Nu corpul vreau eu sa ti-l cunosc.Nu stiu ce-i in sufletul tau,pana nu ti-e sufletul carte deschisa in mana mea,pana atunci nu stiu cine esti…

-In sufletul meu esti doar tu.Acum sunt aici si esti aici,de ce sa stricam bucuria de acum pentru ce ar putea fi maine?Eu zic sa fim fericiti pana putem si nu-ti mai dori sa-mi vezi intregul suflet,eu tot sper inca sa nu trebuiasca sa-l arat-spusese toate astea cu o mai mare tristete pe figura decat credea Quintiport ca ar fi ea in stare.Ochii mari si limpezi i s-au tulburat nascand lacrimi … “

Dupa excursia aceasta nu s-au vazut cateva zile.Ea se imbolnavise iar cea care o ingrijea nu-i permitea lui Quintiport s-o viziteze.Ea era de acord cu aceasta masura temandu-se sa nu ia si baiatul boala.In schimb i-a cerut sa-I trimita cate o poezie de cate ori se gandeste la ea.rezultatul a fost ca s-au strans o multime de tablite roz cu poezioare.Ea le citea,apoi le baga sub patura zicand ca-i tin de cald.

Au trecut doua saptamani asa,peste fata lumii s-au asternut schimbari.Maxentiu plecat acasa la Roma a trimis cateva scrisori diverselor oficialitati,printre astea si o scrisoare Titanillei.In prima zi cand ea se simtise ceva mai bine si putuse sa paraseasca patul a fost dezamagita sa afle ca nu a fost cautata inca de Quintiport desi era deja amiaza.A plecat ea sa-l caute dar a aflat la adresa acestuia de la batranul Bion ca de dimineata a fost chemat de imparat.Putea insemna acest lucru orice,de la moarte si pana la o rasplata chiar orice.Cand se intorcea spre casa necajita a fost ajunsa din urma de mesagerul ce venise sa-i inmaneze scrisoarea de la Maxentiu.

“Seara s-au intalnit in parc,la locul cunoscut.El radia de fericire,ea era palida si ratacita prin gandurile ei.Ea statea pe banca si-l astepta,el s-a pus in genunchi zambind,i-a luat mainile intr-ale lui:

-Sunt liber!M-a chemat imparatul si mi-a redat libertatea.Mi-a dat si o functie platita din visteria statului,mi-a dat si un palat pe via Nomentana !De azi pot sa te tin de mana in fata oricui,de azi pot sa te sarut in fata lumii,de azi imi poti fi sotie!

S-a aplecat si a sarutat-o lung.S-a desprins speriat de ea dupa cateva minute.Din ochii ei strans inchisi curgeau suvoaie de lacrimi.Se lupta cu ea insasi incercand sa se stapaneasca ,nu scotea nici un sunet dar stavila plansului nu putea pune.

-La asa o veste buna tu plangi?-intrebase el cu speranta vaga cum ca ar fi lacrimi de bucurie.

Ea i-a raspuns greu luptand sa nu izbucneasca in hohote

-Mi-ai cerut sa-ti arat ce-i in sufletul meu…Azi nu mai pot evita pasul asta,trebuie sa vezi. Eu…eu…-au podidit-o din nou lacrimile de nu putea vorbi, pana la urma , de parca inima i sa-ar fi rupt din piept ia marturisit- eu…sunt mireasa lui Maxentiu de trei ani. Nu a fost alegerea mea. Maine in zori trebuie sa urc pe vaporul ce ma va duce la el. Noi…nu ne vom mai intalni niciodata. Eu .., eu nu o sa te mai pot vedea niciodata. Iti jur ca niciodata alt barbat decat pe tine nu am am iubit si-ti jur ca nicicand pe altul nu voi iubi.Eu voi incerca sa traiesc ,dar aia nu va mai fi viata.Oriunde ai fi ,peste oricat timp,cand vei vedea pe cer rasarind steau mea (steaua ei era cea mai luminoasa din constelatia Casiopeea)sa sti ca eu undeva stau in genunchi si ma rog pentru tine.Incearca sa fi fericit,te rog…Sper sa nu intelegi niciodata cum te iubesc eu.

S-a ridicat de pe banca,s-a aplecat pentru a-l saruta pentru ultima oara apoi a pornit pe aleile parcului.Mergea cativa pasi ,se intorcea inapoi ,se forta sa mearga ,trebuia sa mearga.Plangea si-si dorea sa moara,fara el nimic nu mai avea sens,dar nu-i era permis nici macar sa scape sinucigandu-se,acest act ar fi atras o tortura cumplita asupra iubitului ei.

Capul lui Quintiport cazuse pe banca ,isi izbise fruntea dar nu simtea nimic.Era rupt de lume,isi pierduse simturile,isi pierduse gandurile.Cand si-a revenit se strecura deja prima geana de lumina a diminetii printre copaci.Impleticindu-se a mers acasa ,a uitat ca ar fi dator sa mearga la palat,s-a intins in pat si privea nemiscat tavanul .Lumea credea ca se simte rau din cauza ca s-ar fi imbatat de bucurie cu o seara inainte…

Au trecut cateva luni peste lume.Diocletian a emis un alt edict impotriva crestinilor,daca in cel anterior toti crestinii erau condamnati la moarte ,prin acesta doar aceia urmau sa fie executati care se autodenuntau ca fiind crestini.A urmat o perioada de acalmie de alte cateva luni.Erau multi credinciosi dar nimeni nu se grabea sa moara pentru idee.

Diocletia considera ca a desavarsit educatia fiului sau.Acesta intradevar se maturizase foarte mult in anul ce a trecut,capatase o nota de distinctie si ceva din intreaga sa atitudine impunea respect.Imparatul se straduia acum sa-i gaseasca acea fecioara promisa de profetia lui Bion si credea ca a descoperit-o in persoana printesei Hormizda,fiica regelui Persiei.In felul acesta ar fi unit cele doua mari puteri si fiul sau ar fi domnit peste o lume impacata pentru multa vreme.La invitatia imparatului printesa s-a mutat la Roma,a primit si ea un palat chiar in vecinatatea palatului lui Quintiport precum si recomandarea imparatului cum ca ar privi cu ochi buni o eventuala idila cu acest tanar chipes.

La un moment dat Quintiport a fost chemat in vizita la printesa.Si-a lasat indatoririle de moment pentru a da ascultare capricilor ei.A fost usor surprins sa-l vada pe Maxentiu in compania printesei,l-a salutat pe acesta,a facut o plecaciune in fata ei si astepta.

Hormizda incerca sa-l necajeasca pe printul Maxentiu dar l-a nimerit in plin pe Quintiport:

-Spune printului,te rog cavalere,ce asemanari exista intre mine si sotia acestuia Titanilla.

Quintiport a ramas fara cuvinte,lumea se invartea nebuneste ,noroc ca printul nu avea ochi decat pentru Hormizda.A pufnit in ras ,apoi mergand deja spre usa a zis ca nu avea cand sa vada suficient cavalerul nici din nevasta lui si nici din printesa cat sa poate face o comparatie.Chiar inainte sa iasa pe usa Hormizda scosese limba la el si Quintiport nu a putut sa nu remarce asemanarea acesteia cu sotia printului.El o vazuse candva si pe Titanilla scotand limba la Maxentiu…A zambit amintirii si a ramas in compania printesei.Aceasta i-a povestit ca Maxentiu o cauta intr-o incercare de consolare caci nu se descurca cu propria nevasta,se plangea ca de cate ori se apropie de ea aceasta ingheata locului,ii devin membrele reci ca gheata si cand o saruta e ca si cand ar saruta un cadavru…

S-a facut seara si el era tot acolo.Printesa statea in fata lui si a intins mainile spre el ,se apleca deja spre gura ei s-o sarute cand…a aruncat o privire in jur.De pe terasa pe care erau,desupra copacilor se vedeau stelele.Steau cea mai luminoasa din Casiopeea licarea de parca ar fi tras cu ochiul.Titanilla undeva peste mari si tari statea in genunchi si se ruga,asta din fata lui nu era ea,avea ochii ei,vocea ei,mainile ei,dar toate astea erau doar copii bine facute,Titanilla cea adevarata,cea pe care el o iubea mai mult decat isi iubea propria viata ,Titanilla aceea era nefericita sotie al altcuiva.Quintiport s-a indreptat de spate si a parasit palatul ei in fuga,nu a auzit-o pe aceasta strigand dupa el,chemandu-l inapoi,in urechile lui rasuna glasul Titanillei “pentru ca esti asa un copil,pentru obrajii tai in culoarea florilor de mar ,pentru asta te iubesc”

In fata palatului sau se ciocnise de Bion si de Lactantiu.Cei doi batrani profesori se certau pe teme religioase.Bion matematicianul era ateu,Lactantiu oratorul devenise crestin dupa ce l-a cunoscut pe Pantaleon,medicul saracilor.Acum se certau caci Lactantiu isi pusese in cap sa mearga sa se autodenunte.Bion se revolta:

-Pentru cine vrei tu sa mori?Pentru sufletul tau a murit deja Isus,tu esti gata mantuit!Te credeam mai destept!

Lactantiu mult mai calm decat matematicianul ii dadea replica:

-Sunt si oameni facuti dintr-un material mai putin maleabil.Cei ca tine Bion.Voua nu va ajunge ca a murit un zeu pe cruce,pentru voi trebuie sa moara un om asemeni voua,doar un astfel de sacrificiu va poate convinge.Daca asta-i pretul atunci eu sunt gata sa-l platesc.

-Tu si Dumnezeul tau prost de bun ce e.Ai zis ca-i omniprezent…asa ca lasa gandurile astea deoparte,daca vrei neaparat sa mori poti s-o faci si maine,nu trebuie neaparat acum.In seara asta vi cu mine la teatru,daca Dumnezeul tau vrea poate sa faca si acolo o minune asta ca sa te convinga ca nu vrea sacrificiul tau.Uite,il luam si pe Quintiport sa-l mai inveselim caci prea are nasul lung.S-o fi certat cu printesa,dar cu atat mai dulce va fi impacarea.

I-a luat pe amandoi de brat si cu atitudinea cuiva cine nu admite replica a pornit cu ei la drum.

In sala fiecare si-a ocupat locul functie de rangul sau.Quintiport statea langa un barbat de vre-o 40 de ani.Piesa incepuse demult,era o comedie la care radea intreaga sala,el era insa prea departe cat sa vada ori sa auda ceva din ce se intapla prin preajma.O auzea pe Titanilla spunandu-i “Nu minti Floare de mar,nu minti!Esti si tu barbat din carne si oase si sange.Exista si in tine dorinta in fata unei femei frumoase.  Tot in gandul sau se auzea si pe sine raspunzand “Nu mint Tit,nu te mint! Fata asta noua a existat doar pana m-ai privit tu prin ochii ei,pana m-ai mangaiat tu cu mana ei.In lumea mea si in zi de azi toti trandafirii pentru tine infloresc,toate gandurile pe tine te cauta.Fata asta noua nu mai exista,azi am inteles si eu cum ma iubesti,azi stiu ca asa te-am iubit si eu mereu doar ca nu mi-am dat seama..” Sirul gandurilor i-a fost curmat de un ghiont in coaste din parte vecinului

-Te invidiez prietene!

-De ce?

-Esti singurul din intreaga sala care se poate uita la asa ceva fara sa zambeasca macar!

Pentru prima data s-a uitat si Quintiport pe scena.In mijloc ridicasera o cruce,pe aceasta atarna un om.Un alt actor intrase in scena, celebrul Genesius ,cel mai bun comediant al momentului.Isi batea joc de crestinism in fiecare seara.Urma ca Genesius sa se puna in genunchi in fata crucii si sa-l roage pe cel rastignit sa-i spele sufletul pana devine alb precum ii este camasa.La rugamintea asta cel de pe cruce ii turna o galeata de sange in cap facndu-l atat pe el cat si camasa sa fie rosi.De regula dupa o singura plecaciune si un strigat “ce bine-i sa fi crestin,urmati-mi exemplul”Genesius alerga afarasa se spele.Azi se intampla insa ceva diferit.Actorul intrase pe scena nefardat.A stat o vreme privind ganditor spectatorii,s-a asezat apoi in fata crucii si si-a facut numarul.Plin de sange s-a intors spre lume si a zis”Eu sunt un crestin!Urmati-mi exemplul!”

Rasul a tinut cateva clipe doar.Cei din primul rand au observat ca actorul plange.S-a facut liniste.Acesta si-a ridicat ochii inlacrimati spre cer si cu voce clara cat sa se auda in toata sala a zis”Doamne,iarta-ma!Intreaga viata mi-a fost comedie ,oameni rad de mine si cand le vorbesc serios…Intelegeti- s-a intors spre public-asta nu e teatru,e viata reala.Eu,de azi ,sunt un crestin!Urmati-mi exemplul.

Din banca senatorilor s-a ridicat un batran

-Genesius,eu iti urmez exemplul!Sunt si eu crestin!

In seara aceea inca 33 de oameni s-au denuntat ca fiind crestini.

Quintiport a adormit tare greu .Peste toate gandurile lui se asternea chipul lui Genesius intors spre cer,luminat de o flacara launtrica,de ceva venit din suflet.Asa o lumina el nu vazuse decat pe chipul Titanillei ,candva demult,cand au fost fericiti.Omul acesta se autocondamna la moarte,nu avea de ce sa fie fericit…

S-a trezit dimineata ca-i smulgea cineva perna de sub cap.Era Trulla,doica Titanillei,cea care i-a fost mama in locul mamei,cea care a crescut-o si fata de care ea nu avea nici un secret.

A sarit ca ars din pat

-Ce faci tu aici?Unde-i ea?

-Ea e departe.Eu sunt in misiune.Incerc s-o salvez…

-De ce s-o salvezi?Ce-i cu ea?

-Are o boala de plamani,cred ca de cand a-ti misunat pe camp si v-a prins ploaia.Sper s-o gasesc pe batrana care are leacuri pentru orice boala …

-Trulla,tu de cand porti stolla?

-De cand m-am maritat.Am un sot ce-i macelar,avem macelaria noastra.El are 58,eu 56 …ne potrivim.

-Ai parasit-o pe Titanilla!

-Am fost izgonita…

-De ea?

-Nu,nici gand.

-De sotul ei!

-Pai tocmai de aia m-a gonit ca nu-i poate fi sot…dar hai sa revin la subiect.Ea mi-a zis ca daca trec prin Roma sa te caut.Sa-ti aduc aminte ca i-ai promis ceva,zicea ceva de-o insula.Credeam ca halucineaza dar te vad zambind,inseamna ca sti tu despre ce-i vorba.Ia spune ce prostie i-ai promis?

-I-am fost scris o poezie,o copilarie despre o insula a fericirii unde ne vom astepta unul pe altul mereu…

Quintiport zambea cand a plecat Trulla,zambea si cand pornise sa-l caute pe Benoni,un evreu batran ,bolnav si desconsiderat de toti.Il cauta sa-i dea ceva de facut…

Titanilla se simtea rau intradevar.Era pe patul ei de moarte.Doctorul incerca sa o convinga ca va trai dar ea stia deja adevarul.

-Spune-mi altceva doctore,esti om invatat de asta te intreb,ce crezi,eu am suflet?

-Suflet?Pai suflet avem cu totii,pana si animalele ,florile,chiar si pietrele au suflet.

Ar fi continuat disertatia dar a fost oprit

-Vreau sa vorbesc cu tata.Cheama-l !

Doctorul a mers fuga,dar a fost intors de trei ori de la usa de catre servitori.Galerius daduse ordin sa nu fie nimeni lasat sa intre.Concepea niste scrisori compromitatoare catre oameni lui de incredere,scrisori prin care complota impotriva lui Diocletian.A patra oara doctorul nu accepta refuzul,a trecut cu forta peste servitori intrand fara sa mai bata in cabinetul caesarului.Acesta sarise ca ars de la masa si a pornit hotarat spre doctor.Galerius era un barbat solid,era in stare sa ucida un taur cu o singura lovitura de pumn.Medicul desi om pirpiriu nu se arata intimidat.

-Imparate,cel care m-a fortat sa intru peste tine ma sperie mai rau decat ai putea tu vreodata.

Cine-i?

-Moartea!Daca vrei sa o mai vezi pe fiica-ta cat mai traieste hai acum.

Galerius a uitat de scrisori,a uitat de complot ,a plecat in fuga spre Titanilla.

O gasise palida in pat,chiar mai mica parca decat o tinea minte.

-Greu ai venit tata.Te-am chemat ca vreau sa te intreb ceva inainte de a pleca la culcare.

-Intreaba-ma!

-Spune-mi tata,eu am suflet?

Galerius a zambit in sinea sa,e prost doctorul,e clar ca Titanilla nu-i pe moarte daca-i arde de astfel de prostii

S-a pleznit cu pumnul peste piept:

-Sufletul inseamna virtute.Barbatii ca mine au suflet!Ce sa faca o fatuca ca tine cu sufletul!?Incearca sa dormi,pe cand te trezesti te vei simti mai bine.Acum scuza-ma dar am treburi importante de facut.

A facut fuga si drumul inapoi amintindu-si de scrisori.

Titanilla a ramas iarasi doar cu doctorul.Acesta statea pe un scaun asteptand ca Atropos sa-si faca datoria.

-Mai am o rugaminte doctore.Cheam-o pe Prisca.

-Pe…

-Da,pe ea,sotia lui Diocletian.Sa-i spui sa ma ierte dar nu pot veni eu la ea.

Medicul a transmis rugamintea ei apoi s-a intors .

-Va veni curand.

-L-ai vazut?

-Pe cine?

-Copilul.

Medicul se gandea ca uite ca totusi aveau dreptate grecii ,moartea nu e un batran cu o coasa in mana ci-i un copil care se joaca cu un bat pe un camp cu maci…

-Da,l-am vazut avea un bat…

-Inseamna ca tu ai vazut alt copil.Asta are culoarea florilor de mar in obraji si pune prima firimitura de paine din fiecare felie deoparte.Zice ca e pentru mine…

Medicul nu mai stia ce sa zica asa ca tacea.

-Doctore,eu nu mai vad bine,baga tu mana sub perna mea,scoate tablitele acelea si citeste-le cu voce tare.

Acesta s-a conformat fericit,asa avea macar o preocupare.Cand termina de citit o poezie Titanilla lua tablita ,o saruta apoi o baga sub patura sa stea lipita de ea.

In sfarsit sosise Prisca.Medicul s-a retras discret lasand cele doua femei singure.

-Iti multumesc ca ai venit !eu nu putea veni…ma ierti.Da-mi voie sa-ti spun mama,eu nu am avut niciodata pe nimeni cui sa-i pot spune asa

-Fie.Eu iti voi spune fiica.

-Da mama,asa sa faci.Sa ma ierti,eu stiu ca nu m-ai iubit niciodata,erai mereu prea trista dupa copilul tau pierdut si eu am fost mereu prea fericita cat sa ma poti iubi.

-Nu spune asta…

-E in regula asa mama.Nici eu nu te-am iubit,omul nu iubeste pe cine vrea,iubeste pe cine poate.Acum te pot iubi.

-Te iubesc si eu Titanilla!

-Daca ma iubesti atunci spune doar Tit.El imi zicea asa…

-Tit.

-Asa.Vreau sa te intreb ceva…ce crezi mama,eu am suflet?

Din ochii Priscai s-a prelins o mare lacrima ivita ca din senin,a raspuns fara sa ezite

-Daca te doare atunci ai!

-De cand nu-l pot vedea pe el de atunci ma doare…Mama,sclavii au suflet?

Prisca a fost candva crestina,si-a gasit consolare propriei dureri in durerea Mariei care a fost de fata cand i-au ucis si torturat copilul.Diocletian a obligat-o sa se intoarca la vechi zei…

-Sclavii nu au nimic altceva decat suflet.De ce ma intrebi copila?

-Vroiam sa stiu daca-l mai revad vreodata.Eu am iubit un sclav.A fost singurul pe care l-am putut iubi,singurul care a meritat sa fie iubit.Daca te apleci aproape iti spun si cum il cheama…

Prisca si-a lipit urechea de gura ei din care sunetele ieseau tot mai slab si cu eforturi tot mai mari.Titanilla cu ultima ei suflare i-a soptit in ureche

-Floare de mar.

Quintiport l-a gasit pe Benoni .Dormea acesta pe paiele putrede dintr-un cotet.

Evreul batran era speriat ,cand un amarat ca el era cautat de un domn avea mereu de suferit.Acesta parea insa altfel,in timp ce vorbea cu el se uita undeva departe si zambea.L-a intrebat ce-si doreste de la viata…

-Eu stapane?Vreau doar sa plang…Ma cheama de fapt Benjamin,eu mi-am schimbat numele in Benoni,eu sunt fiul durerii.Vreau doar sa plang…

-De ce nu plangi atunci?

-Nu pot aici stapane.Unde eu as putea plange acolo insa nu pot ajunge.Eu vreau sa plang la zid,vreau sa plang langa zidul acela din Ierusalim.Acolo mi-as putea plange intreaga durere,acolo mi-as plange si soarta mea,as plange pentru lumea intreaga,l-as plange pe cel ce a murit pentru noi,as plange poporul meu care nu l-a cunoscut,as plange toti oamenii Stapane.

-Pai tu esti evreu si evrei nu au acces in Ierusalim.

-Daca au bani atunci au si voie…Odata intrat trebuiesc alti bani caci soldatul ce pazeste zidul nu te lasa pe gratis nici sa plangi…

-Bine.Iti dau eu bani cat sa poti plange o mie de ani.

-Ce trebuie sa fac?

-Nu mare lucru.Sa iei cu tine un tovaras?

-Ma va deranja?

-Nu cred.Va fi mort .Te duci maine dimineata la locul de executie a crestinilor,cumperi cadavrul unuia din ei ,il imbalsamezi,il pui intr-un sicriu si-l duci la o adresa anume..Promiti?

-Asa sa-mi ajute Jehova stapane!

Quintiport i-a intins doua pungi doldora de bani de aur.Zambea si atunci

-Intr-una din pungi gasesti papirusul cu numele celui pe care trebuie sa-l cumperi si adresa la care sa-l duci.

Zambea si cand a intrat in cladirea tribunalului,zambea si cand a ajuns in fata judecatorului.

-Eu sunt un crestin!

Judecatorul s-a uitat cateva clipe la el.Era asa de tanar,zambea,avea viata in fata asa ca i-a raspuns

-S-a terminat programul.Hai maine!

-Dar eu sunt crestin deja si azi.Daca nu vrei sa te denunt ca ignori legea fa-ti datoria!

Judecatorul privea trist la fata zambitoare a tanarului,pana la urma a luat o pana noua,a ascutit-o …

-Daca e asa urgent,atunci fie.Cum te cheama?

-Floare de mar.

-Frumos nume ai.Cati ani ai?

-Maine implinesc 20.

-De unde esti?

-Din Insula Fericirii

-Asta pe unde e?

-E acolo unde e cea care mi-a dat numele…

Judecatorul a notat dedesubtul procesului ca numitul Floare de mar pare nebun caci prea zambeste…

Bion cu capul plecat marturisea lui Diocletian

-Nu stiu imparate unde-i.A disparut pur si simplu de pe o zi pe alta.De asta nici nu ti-am scris un nou raport despre el ci am venit eu personal.

Nici Bion si nici Diocletian nu au observat-o pe Prisca intrind.Aceasta s-a oprit la usa cand a auzit tunetul vocii lui Diocletian.Era surprinzator intradevar caci acesta nu ridica niciodata vocea.

-Te temi pentru viata ta Bion?

-Nu ma tem imparate…

-Ar trebui!Mi-ai pierdut copilul,Bion,mi-ai pierdut baiatul,singurul meu baiat…

Matematicianul i-a raspuns nefiresc de calm;

-Nu ma tem imparate caci eu voi fi cel care iti va aprinde rugul funerar cand va fi sa mori.

-Ha-ha-ha!De ce te-as crede?

-Daca ai crezut-o pe batrana din Pessinus atunci trebuie sa-l crezi si pe fiul ei.In plus chiar nu-mi pasa ,Quintiport a crescut sub ochii mei,l-am crescut asa cum as fi vrut sa-mi cresc propriul copil,il iubesc mai mult decat imi iubesc viata si ia-m fost mai apropiat decat i-ai fost tu vreodata …

Discutia inflacarata a fost intrerupta de un urlet de fiara.Leoaica urla asa cand puii ii sunt pusi in pericol.Prisca urla,din cele cateva cuvinte auzite a inteles nu doar ca a trait copilul ei si ca a fost sub ochii ei aproape tot timpul fara sa stie ci a inteles si ca acum  l-a gasit cand iarasi e pierdut.

Bion a fost cel care a vorbit din nou

-Sa ma ierti Diocles,sa ma iertati imparateasa,dar eu am o banuiala crunta…

Cei doi batrani stateau agatati unul de altul si nu aveau puterea sa zica ceva,se uitau doar la el

-…pe vaporul pe care am calatorit am vazut un evreu batran.Pe acesta l-am vazut de cateva ori in preajma lui Quintiport,acum avea drept bagaj un sicriu si a coborat si el in port odata cu mine.Tot drumul a stat in coltul sau si cand suspina cand plangea

-Da ordin sa fie adus imediat.

Dupa nici zece minute batranul evreu,speriat peste masura statea in fata imparatului.Toata lumea il considera Zeu pe Diocletian,asa ca se astepta si Benoni la asa ceva.Vedea insa doar un batrance-si frangea mainile,un batran  de care se agata disperata o batrana.astia sa fie zeii aia atat de blestemati in momentele sale de neajunsuri?Atat a fost de surprins incat a uitat sa faca macar o plecaciune.

Batranul s-a apropiat de Benoni ,tremura mai tare decat acesta,pana si dintii ii clantaneau cand l-a intrebat

-Cine-i in sicriu?

-Singurul om pentru care mi-as fi dat viata oricand,singurul care a reusit sa vada dincolo de zdrentele mele pana in suflet.Am vrut sa plang si n-am putut,acum nu ma mai pot opri.De ce tocmai el Doamne!?

L-a imbrancit Bion de la spate

-Vorbeste nenorocitule pe intelesul nostru!

-In sicriu e…,e Floare de mar.L-am iubit mereu dar am aflat deabia cand a murit cum il cheama…

Prisca a lesinat.Ea si-a dat seama de adevar,Titanilla la cunoscut si l-a iubit pe Floare de mar…

Diocletian isi rupea unghiile incercand sa smulga cu degetele capacul.Bion a gasit undeva o secure si cu asta a reusit sa salte capacul.Inauntru era trupul lui Quintiport,zambea si acum de dincolo de moarte.Profetia s-a implinit,la 20 de ani a imbracat cea mai scumpa purpura:propriul sange.

Diocletian a aruncat doar o privire apoi s-a dus la Bion .Radea.Pentru prima data i-a fost frica lui Bion de cineva

-Da-mi toporul Bion!

Dupa o clipa de ezitare acesta i-a intins arma, si-a plecat privirea in pamant in asteptarea loviturii, insa aceasta nu i-a fost adresata lui, ci statui lui Jupiter.

Diocletian urla de furie si blestema zeii care i-au rapit copilul…

In aceasi zi Diocletian a abdicat.Nu mai avea pentru cine sa lupte.Prisca l-a parasit pentru intotdeauna,chiar daca si-a iubit sotul nu i-a putut ierta greseala.

Imparat a ajuns Galerius,a fost inlaturat de Maxentiu,dat si acesta deoparte de principele Constantin,fiul lui Constantinus Chlorus si al Elenei,Constantin care a intrat in istorie cu numele de Constantin cel Mare,cel care a crestinizat Roma.

Anunțuri

~ de balinferi pe Aprilie 8, 2010.

5 răspunsuri to “CLASICII”

  1. Feri, n-am auzit de acest autor, deşi am citit ceva literatură maghiară. În afară de Jakai Mor şi G. Geza, îmi mai poţi recomanda ceva? Chiar şi poeţi; n-am citit decât Petofi şi Ady.

  2. @ Diana, Ar merita citiţi şi Mikszath Kalman, Moricz Zsigmond, Kemeny Janos, Madach Imre, Babits Mihaly, Tamasi Aron, Krudy Gyula şi Kosztolanyi Dezso, iar dintre poeţi i-aş aminti pe Jozsef Attila, Juhazs Gyula, Arany Janos şi Illyes Gyula. Nu ştiu ce s-a tradus în româneşte…

  3. e interesanta. ms de recenzie. poate o gasesc si eu.

  4. Dacă citeşti în maghiară ţi-o împrumut eu, dacă nu…atunci mă tem ca trebuie sa aştepţi câţiva ani, până se traduce cartea.

  5. Feri, mulţumesc, am notat. Te-am întrebat pentru că am citit volumul „Nuvele-minut. Expoziţia de trandafiri” al lui Orkeny Istvan care mi-a plăcut foarte mult.
    Sper să fie traduse, fiindcă de cinsprezece ani nu am mai citit şi vorbit în maghiară. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: