Integrala science fiction-ului românesc

Iată primele titluri :

Ceea ce intenţionează să facă SRSFF şi Eagle Puglishing House, sunt convins că depăşeşte chiar şi cele mai optimiste aşteptări ale oricărui cititor român de sefe. Dar să las părinţii acestui proiect ambiţios să vorbească. Iată ce spun ei:

SRSFF şi Eagle Publishing House au înfiinţat colecţia Seniorii Imaginaţiei, colecţie gândită ca un instrument de repunere în circuitul cultural atât a volumelor de ficţiune încadrabile, conform aprecierilor critice sau a expertizei noastre, într-unul dintre genurile: science fiction, fantastic, fantasy, horror – cât şi cele de non-ficţiune (teorie şi critică literară, eseistică, etc.) legate de aceste genuri şi scrise de autori români. Desigur, colecţia este deschisă şi ea va putea fi lărgită dacă, la un moment dat, se va considera necesar. Intervalul de timp pe care îl va acoperi această colecţie se întinde pe parcursul a două secole (XIX şi XX) şi va conţine volume de autor, antologii de autori români şi chiar antologii inedite acolo unde va fi cazul, acestea din urmă mai ales cu autorii români din secolul XIX sau de la începutul secolului XX şi ale căror texte au apărut în diferite publicaţii dar niciodată în volum.

Unii dintre dumneavoastră se vor întreba de ce titlurile din colecţie nu sunt (şi nu vor fi) înşirate în ordine cronologică. Motivaţia noastră este foarte simplă: am dorit ca proiectul să fie cât mai echilibrat şi să ofere cititorilor eşantioane cât mai largi din ceea ce este science fiction-ul românesc. Prin urmare, alături de autori din secolul XIX vor apărea şi autori de dată mai recentă. Pentru a armoniza diferite opţiuni cu privire la sistemul de publicare al autorilor români, am imaginat un sistem de indexare care va permite o ordonare după mai multe criterii, în funcţie de preferinţele fiecăruia. Astfel cărţile se vor putea ordona după anul apariţiei ediţiei princeps, după numele autorului, după gen (ficţiune sau non ficţiune) sau după numărul de ordine din cadrul colecţiei.

Multe dintre titlurile preluate de colecţia Seniorii Imaginaţiei au avut mai mult decât o singură ediţie. SRSFF a preferat să pună în valoare ediţia princeps, aceasta având pe lângă valoarea culturală şi una subiectiv-sentimentală pentru majoritatea cititorilor noştri.

Ediţiile princeps vor fi, acolo unde este posibil, revizuite şi adăugite de către autori şi vor include, tot acolo unde este posibil, pe lângă textul principal, şi o prefaţă sau o postfaţă despre împrejurările, motivaţiile sau, în unele cazuri, chiar aventurile care au generat apariţia acelei cărţi. Titlurile apărute după anul 2000 vor face obiectul unei alte abordări, acestea intrând ulterior în colecţiile pe care SRSFF, împreună cu Eagle Publishing House, le va crea la momentul potrivit.

Suntem convinşi că Integrala Science Fiction-ului Românesc va avea un succes deplin, ea  constituindu-se nu numai într-o colecţie unică şi impresionantă, de o valoare culturală evidentă, dar şi într-un instrument de lucru pentru viitorii critici şi teoreticieni ai genului.

Mugur Cornilă şi Marian Truţă

Cărţile sunt disponibile deocamdată pe AMAZON. De la 1 septembrie vor fi prezente pe Amazon şi versiunile pentru e-book-readerul Kindle. Avem în vedere ca versiunile electronice să acopere, în viitor, cât mai multe formate.
După 20 septembrie, ediţiile print vor fi disponibile la vânzare şi în România prin EDITURA VIRTUALĂ si CĂRŢI ABC, probabil la preţul de 27,5 lei.
Preţurile pentru Amazon sunt de 12,45 usd (Efectul P este 12,95 usd), iar versiunea pentru Kindle va fi în jur de 5 usd (fără taxe de transfer).
Anunțuri

~ de balinferi pe August 19, 2010.

2 răspunsuri to “Integrala science fiction-ului românesc”

  1. mmm, ma intereseaza cartea lui gheorghe schwartz, nu stiam ca a scris si sefe…

  2. Poţi comanda cartea de pe Amazon, eu aş spune totuşi să aştepţi până după 20 septembrie.
    Tu ce mai faci, Dragoş ? Chiuleşti cu regularitate de la cenaclu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: