Gânduri de toamnă târzie

Nu am mai scris de multă vreme şi poate n-aş face-o nici acum, dar zilele astea m-am întâlnit cu o veche cunoştinţă, un apropiat din zilele tinereţii mele, un bun prieten pe care l-am vazut tot mai rar, până am ajuns să cred că nu-l voi mai vedea nicicând. Am stat de vorbă cu el, cum n-am mai făcut-o niciodată şi am rămas cu întrebări la care nu ştiu răspunsul…

Viaţa intră uneori pe un făgaş liniştit şi-ţi zici că ai ajuns să te cunoaşti, că ţie nu ţi se mai întâmplă nimic ieşit din comun, nimic ce să te surprindă. Timpul trece calm, lipsit de urcuşuri şi coborâşuri, despuiat de emoţii şi aşteptări. Toate vin şi trec fără să te atingă, fără să te afecteze, fără să te trezească din amorţeala simţurilor, apoi, ca fulgerul din senin, vrei-nu vrei, te loveşte ceva, de parcă ai fi provocat soarta cu gândurile tale şi viaţa se ambiţionează să-ţi demonstreze din nou că nu ştii încă nimic…  Îţi atinge cineva mâna, te priveşte în ochi şi te mângâie cu privirea… Simţi că te înţelege, că e lângă tine şi că a fost într-un fel mereu, chiar dacă nu ţi-ai dat seama. Întinzi mâna şi mângâi un obraz pe care ai văzut cândva alunecând o lacrimă, iar ea îţi zâmbeşte. Se apleacă apoi mai aproape şi timid depune un sărut pe obrazul tău, un sărut uşor ca un fulg şi fierbinte ca o flacără. Un sărut ce spune mai mult decât ar putea s-o facă o mie de cuvinte. Timpul îngheaţă şi lumea întreagă se reduce la voi doi, nu mai există trecut şi viitor, nu există probleme, obligaţii, nu există drumuri de parcurs şi nici dureri vechi de uitat. Nici nu sesizezi când ai întins mâna s-o îmbrăţişezi, dar simţi că e firesc să faci asta, că ar fi trebuit să faci asta demult, că locul ei a fost mereu acolo, în braţele tale. Vă topiţi ca ceara unei lumânări într-o noapte lungă, şoaptele se amestecă, mâinile se întind înfometate pentru a trage mai aproape carnea celuilalt, pentru a simţi, pentru a trăi, pentru a deveni un singur corp şi un singur suflet. Nu vrei să te trezeşti, nu vrei să-ţi aminteşti, nu vrei să mai ştii nimic, de ai avea puterea ai opri pe vecie timpul în loc, dar clipa trece şi lucrurile se întorc la locul lor. Păcatele tale vechi, ce te-au urmărit ca nişte câini fideli, te ajung din urmă şi cu urlete de lup te trezesc din cel mai frumos vis. Îţi reproşezi şi ce n-ai făcut, te temi că cei care te iubesc ar putea suferi, te temi că totul ar putea fi doar un moment de rătăcire, o clipă de slăbiciune şi te retragi acolo unde trăieşti de ani de zile, în cochilia sufletului tău, acolo unde ai îngropat cândva prima iubire, ca pe un copil mort înainte de vreme. Priveşti în ochi fata care a descoperit la fel de brusc ca tine  că inimile voastre bat după acelaşi ritm şi regăseşti acolo aceleaşi tristeţi, aceleaşi autoacuzaţii, aceleaşi temeri pentru cei care o iubesc şi dincolo de toate vezi până în adâncul sufletului ei unde zac fraţii gemeni ai păcatelor tale. Vă macină o teribilă foame de atingerea celuilalt, de vorbele celuilalt, un dor infinit de o clipă de consolare, o clipă de uitare, o clipă de fericire. Un drum de câteva minute trebuie doar să faceţi şi vă puteţi abandona pentru câteva ore unul în braţele celuilalt, doar un scurt drum la capătul căruia vă aşteaptă fericirea…

Timpul însă nu se opreşte acolo şi te temi de răsăritul unei alte zile, te temi că nu mai eşti copil care să trăiască doar aici şi doar acum, nu mai poţi să-ţi găseşti scuze cu uşurinţa cu care ţi-ai găsit cândva şi ştii că ţi-ar fi teribil de greu să te uiţi în ochii celui care te priveşte din oglindă.

Cine eşti tu să meriţi asta? Doar un om ce cară zeci de regrete, sute de greşeli şi mii de păcate, doar un trecător oarecare, un biet vierme ce se zvârcoleşte în mocirla măruntei sale existenţe, eşti doar un nimeni şi un nimic. De ce te priveşte lung ultima zeiţă a lumii şi de ce-ţi spun ochii ei că pentru ea eşti omul care trebuie să fii, că ea nu-ţi vede păcatele, ci doar speranţa în mai bine, nu-ţi vede greşelile, ci doar curajul de a începe totul de la început? Pentru ea eşti omul care poate fi dat exemplu celorlalţi, pentru ea eşti un ultim zeu rătăcit în lume şi nu înţelege de ce tremuri când o priveşti în ochi. Nu o meriţi, ştii asta, însă şi ea crede că nu te merită. Două continente în derivă, unite de un întreg ocean de sentimente. Nu-ţi mai pasă de viitoarele tale dimineţi, nici de aşteptările nimănui, nici de obligaţii, de drumuri asumate şi nici de păcatul unei noi trădări, dar te temi pentru ea, te temi să n-o răneşti, să nu-i faci şi tu rău după ce atâţia alţii i-au făcut, să nu profiţi de slăbiciunea ei de moment, să nu pierzi prietenia ei de o viaţă de dragul unei clipe de plăcere. E nevoie de întregul tău autocontrol să te desprinzi, să-i întorci spatele şi să pleci. Nu faci nici doi paşi şi deja ţi-e dor de ea, de privirea ei, de vocea ei, de atingerea ei, urlă dorinţa în toate celulele tale după ea, dar continui să mergi. Viaţa nu-ţi mai aparţine, zilele tale au fost amanetate  de o veşnicie şi ţi-e ciudă pe inima-ţi nebună care nu înţelege şi nu vrea să accepte. Dar aşa sunt mereu inimile, aşa au fost mereu. Mintea câştigă sau pierde, inima câstigă sau moare.

Porneşti mai departe cu o inimă în flăcări, te tot duci înainte, te îndepărtezi pas cu pas şi pe măsură ce distanţa dintre voi creşte inima îţi bate tot mai rar, iar mintea-ţi jubilează. Porţi în tine o veselă nuntă care ştii că va trece şi infinita tristeţe a unei veşnice înmormântări. Dar mergi înainte pentru că aşa trebuie, mergi mai departe, deşi nu mai vrei. In piept, o stâncă rece te apasă peste coaste, şi cu un junghi dureros tresare de câte ori te gândeşti la Ea. Ai striga la omeni că umblă printre ei un om cu inima moartă, dar ştii că nimănui nu-i pasă, ştii că nimeni altcineva în locul tău n-ar fi luat această decizie şi că nimeni nu te-ar înţelege. Eşti însă cine eşti şi nu cine ai vrea să fii…

Zâmbeşti celor din jur, îţi faci datoria şi laşi timpul să treacă. Te întâlneşti cu prietenii şi le zâmbeşti. Te întâlneşti cu necunoscuţi şi zâmbeşti. Te duci acasă, lângă cei care te iubesc şi zâmbeşti. Se înserează în lume şi tu pierdut într-o clipă trecută zâmbeşti, priveşti ceasul şi te gândeşti că altcineva O ţine de mână, altcineva O ia în braţe, altcineva O sărută. Plângi în interiorul tău, dar zâmbeşti mereu, tuturor.  Tresari de câte ori cineva pronunţă numele Ei şi-ţi vine să spui măcar unor străini că ţi-e dor de o fată care le este străină… Zâmbeşti uneori şi când eşti singur, apoi te uiţi în jur temându-te că cineva ţi-ar putea ghici gândurile, dacă te-ar vedea zâmbind aşa.

Zile şi nopţi te gândeşti, te feliciţi şi te cerţi de mii de ori, regreţi că nu ai făcut o altă alegere, apoi, cândva târziu, te impaci. Sapi o nouă groapă alături de mormântul primei iubiri şi-ţi ascunzi acolo inima să nu o mai auzi strigând: Dacă nu alegi cine să fii, atunci de ce nu înţelegi că nici eu nu aleg pe cine să iubesc ? De ce nu înţelegi că nu pot să n-o iubesc?”

Anunțuri

~ de balinferi pe Noiembrie 28, 2010.

11 răspunsuri to “Gânduri de toamnă târzie”

  1. Feri, „moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său; cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis; cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte de sfaturile responsabile.”

    Ascultă-ţi inima, pentru că viaţa începe acolo unde se termină comfortul.

  2. 🙂 Frumos spus, dar ce ne facem dacă cineva şi-a urmat inima deja de prea multe ori? Se zice că cine încearcă să stea pe două scaune se aşează între…

  3. HO HO HO 🙂

    http://mihaelacelestine.blogspot.com/

  4. Ce risipă de cuvinte, dragă Celestine! 🙂
    Merci pt vizită

  5. da , se intimpla celor care au inima mereu deschisa pt cei din jur si care vor sa le dea placeri totale celor care au nevoie si care le arata iubire …
    totusi ,nu ar gindi la fel daca ar imbratisa un barbat care le marturiseste dragostea si nici o persoana de care nu sint atrasi fizic …
    eu incerc doar sa intaresc ratiunea celor care ar fi ispititi sa lasa totul si sa fie pe veci cu o persoana,desi au relatii cu alta persoana de sex opus
    ce inseamana acea fulgerare de simtire ?dorinta de a da?sau de a primi?
    daca vrem sa primim ,atunci nu putem sti ce viata am duce cu persoana respectiva ,fiecare avem un comportament deosebit pt cineva cu care nu imparitm patul si altul daca si asteptam ceva de la el/ea…
    in general sintem ca niste vampiri energetici pt cei care sint aproape de noi ,luam dar si dam ,poate obosim noi sau partenerul ,insa cineva din afara relatiei nu poate sa ne dea energie pt ceea ce am consumat in relatia oficiala…lol…
    daca am vedea pe cel care ne afecteaza prin dragostea sa si ne deruteaza pt moment ,ca pe un alt vampir energetic ,care ne-ar atrage intr-o gaura neagra si mai mare ,am ride de acel sarut ,care ar fi doar limita inca sigura a orbitei noastre …..smile
    dar de,nu sint barbat sa stiu exact ce il intereseaza la o femeie…
    inima e o proasta sfatuitoare ,nu trebuie ingropata dragostea pt altcineva ,doar e destul sa fim rationali ,orice dragoste isi pierde din stralucire daca o ingropam in problemele cotidiene…

    am admirat intotdeauna sensiblitatea si dorinta ta de daruire feri ,dar am sesizat si ca esti un om fara butoane ,te emotionezi poate mai mult decit altii ,ai si talentul de a descrie ce simti insa nu faci nimic daca nu vrei si nu dai nimic din tine chiar daca cineva ti-ar cere ,emotia nu declanseaza in tine ceva care sa te schimbe ,cel putin emotiile dragostei ..smile
    doar daca cineva te accepta exact cum esti si nu are cerinte poate sta linga tine ,nu e chiar rau totusi pt ca si dai exact cit crezi ca trebuie sa dai ,trag si eu concluziile astea din ce ai mai scris ,am cam citit tot ce ai scris pe net ,asta o zic pt aia care nu pricep unde bat …lol…

  6. altfel decurge dragostea intre rationali ..lol…
    The Big Bang Theory – The Alien Parasite Hypothesis

  7. Eu ştiu unde baţi Gaby, îţi cunosc părerea despre subiect… 🙂

  8. un subiect simpatic, blond cu ochi albastri…

  9. 🙂

  10. foarte frumos. mai bine ai fi trăit, căci instinctul ne îndeamnă. e greu să îţi asumi libertatea, nu? e greu să spui acasă: „ştii, simt nevoia să ard din nou. e o lege a firii. înţelege-mă şi acceptă-mă. poate fără lanţuri mă voi întoarce singur.”
    dar să ştii că mai sunt şi oameni vii. crezi că se poate învăţa asta?

  11. @ Lilja, eu ştiu ca cea mai usoara cale de a scăpa de o tentaţie este să-i cedezi…dar ar însemna ca toţi anii să fi trecut degeaba peste mine şi să mă regăsesc iar în pielea omului care am fost la douăzeci de ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: