Aperitiv

M-am gândit să vă servesc cu un aperitiv. 🙂
Poate vă fac poftă de mai mult…sau poate vă pun pe fugă. Rămâne să vedem. Aşadar, fragment din povestirea pe care urmează s-o trimit revistei Nautilus pt luna Ianuarie 2011.
Zice-se că titlul e : Pietre Preţioase

iar fragmentul, desprins de pe la jumătatea povestirii sună aşa:

Soldatul nu mai pierde nici o secundă, nu riscă să fie văzut. Sare din navetă şi fuge aplecat până îl ajunge din urmă pe Hogea. Acesta stă la jumătatea distanţei dintre pietrele pomenite şi navetă. Se uită la un cristal transparent cu vagi irizaţii roşiatice, se apleacă şi mângâie obiectul ce pare un bloc de sticlă de circa treizeci de centimetri înălţime. Lui Kano îi vine să strige la el, dar n-o face. La o adică îl va căra în braţe la adăpost dacă nu se mişcă destul de repede. Îi şopteşte în ureche.
– Vin dinspre vale şi sunt foarte mulţi. N-am stat să-i studiez atent, de teamă să nu mă vadă, dar mi se pare că vin încărcaţi cu bagaje, dacă nu cumva au cocoaşă.
Hogea nu răspunde nimic. Parcă nici nu-l aude pe Kano. Îşi încreţeşte fruntea ca atunci când joacă şah sau rezolvă integrame. Se mângâie pe barbă, apoi întinde un deget şi-i arată ceva nigerianului. O bucată de piatră triunghiulară închisă la culoare. Forma este prea regulată şi Kano se apleacă s-o ridice. O clipă crede că ţine în mână un vârf de lance sau de săgeată cum ciopleau cândva din silex primii oameni, dar când priveşte mai atent îşi dă seama că este un solz.
– Aşa ceva au pe tot corpul. De asta am zis că par a fi mai degrabă din piatră decât din carne- explică Hogea.
Kano vrea iarăşi să-l grăbească şi aruncă priviri îngrijorate înspre marginea platoului aşteptându-se din clipă în clipă să vadă pe cineva apărând de acolo. Hogea stă însă neclintit şi priveşte iarăşi bucata de sticlă.
– Dacă scăpăm vii, cred că vom fi cei mai bogaţi oameni din univers. Te iau de nevastă, Mihaela.
Nigerianul crede prima dată că nu aude bine, apoi se alarmează gândind că Hogea a luat-o pe arătură, dar în final se uită şi el mai atent la obiectul fascinaţiei colegului său. Când îşi dă seama ce are în faţă se apleacă şi mângâie involuntar piatra, cum a făcut şi celălalt soldat.
– Cel mai mare diamant văzut vreodată – zice unul.
– Mai mare decât oricare de care am auzit vreodată – completează celălalt.
Hogea încearcă să-l mişte din loc dar nu reuşeşte. Se împotrivesc piciorul său bolnav şi gravitaţia. În schimb Kano reuşeşte să răstoarne din loc diamantul. Işi pune rucsacul în spate, armele i le întinde lui Hogea şi ridică în braţe imensa bijuterie. Porneşte cu paşi împleticiţi dar nu străbate decât câţiva metri şi piatra îi alunecă din mână.
– E netedă de parcă ar fi şlefuită – constată înciudat.
Hogea iar gândeşte intens, se apleacă chinuit cu armele petrecute peste spate şi mângâie din nou piatra.
– E nefiresc de netedă. Nu e ca diamantele găsite prin alte părţi. Asta nu e colţuroasă. Nu are deloc muchii de parcă ar fi stat mult într-o apă curgătoare.
– Suntem departe de orice râu.
– Ştiu, de asta mă minunam.
Kano aruncă din nou o privire către marginea platoului şi ce vede îl face să uite pe moment de safiriţii care se apropie. La câţiva metri de locul unde găsiseră diamantul, ceva reflecta razele soarelui aflat la apus. Nu a trebuit să meargă până acolo pentru a ghici că e vorba de un alt diamant. Priveşte atent în jur şi vede alte patru pietre. I le arată şi lui Hogea, dar acesta nu este impresionat. Ridică doar din umeri şi îşi încreţeşte şi mai mult fruntea. De undeva din adâncuri încearcă să răzbată la suprafaţă un gând, dar se pierde mereu înainte să reuşească să-l prindă în capcana cuvintelor.
– Ceva nu e în regulă aici. Lasă diamantele şi hai să ne ascundem. S-ar părea că aici sunt destul de frecvente aşa că putem aduna câte vrem înainte de a pleca…
– Dacă mai plecăm vreodată- completează Kano vorba lăsată în aer.

Suficient atât, cred. O pagină din treisprezece. Prea mult, vor spune unii, „Suficient cât să ne dăm seama că nu ne interesează”, vor adăuga alţii. Probabil vor fi şi câţiva care să se arate curioşi… Rămâne să vedem, cum am zis şi la început.

Anunțuri

~ de balinferi pe Decembrie 22, 2010.

13 răspunsuri to “Aperitiv”

  1. Eu eu eu ! Pe mine ma intereseaza,vreau toata povestirea,aici ne’ai dat doar sa o vedem,nici macar sa o gustam,nu e corect,stiu ca e ceva mister acolo,vreau sa aflu. Sarbatori Fericite Feri draga si La Multi Ani ! :*

  2. 🙂 Mă bucur că ţi-am trezit interesul, dragă Kathy. Cum spuneam, vei putea citi povestirea în Nautilusul din ianuarie. Sper că ai răbdare până atunci.
    Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani!

  3. Daca n’am o sa vin peste tine si o sa ti’o fur. 😉

  4. Oau! Să înţeleg că am o cititoare fanatică? 🙂

  5. Mai mult decat atat 😉

  6. Mai mult decât cititoare sau mai mult decât fanatică?

  7. Mai mult decat amandoua la un loc :p

  8. Hmmm… O fi bine? O fi rău? 🙂

  9. O sa vezi la momentul potrivit

  10. Asta sună clar a ameninţare! 🙂

  11. :*

  12. La Multi Ani !

  13. La Mulţi Ani, Katy!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: