Colocviul „Ion Hobana”

Uniunea Scriitorilor din România – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy anunță, în colaborare cu Primăria sectorului 2 București – Centrul pentru activități recreative și inovare ocupațională (Centrul Calderon), organizarea Colocviului anual de literatură SF şi Fantasy ediţia a II-a, 2011, în data de 7 mai a.c.

Începând cu această ediție, colocviul va purta numele regretatei personalități a SF-ului românesc, Ion Hobana.

Cu același prilej, Asociația Scriitorilor București și Societatea Română de Science Fiction și Fantasy vor acorda Premiile „Ion Hobana” pentru cele mai bune volume românești SF și Fantasy din anul 2010.

La această ediție vor fi decernate următoarele premii:

Cartea anului 2010, genul SF (premiu în valoare de 1200 de lei):
SF Doi”, de Cristian Mihail Teodorescu (editura Bastion)

Cartea anului 2010, genul Fantasy (premiu în valoare de 1200 de lei):
Lumea lui Waldemar”, de Liviu Radu (editura Tritonic)

Premiul pentru întreaga activitate literară (în valoare de 1800 de lei): Mircea Opriță

Premiul „Speranța anului” unui autor debutant sau la început de carieră, având vârsta sub 35 de ani (în valoare de 600 de lei) :
Bogdan Cătălin Mereuță, pentru romanul „Luptătorii virtuali” (editura Lumen)

Colocviul anual „Ion Hobana”, care dezbate la această ediție tema „Timpul și timpurile ficțiunii”, se desfășoară sâmbătă 7 mai 2011, începând cu ora 10.00, la Centrul pentru activități recreative și inovație ocupațională, din strada J. L. Calderon, nr. 39, București.

Printre participanții care vor prezenta comunicări se numără Lucian Boia, Horia Gârbea, Ruxandra Cesereanu, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Cătălin Badea Gheracostea, Liviu Radu, Eugen Stancu, Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Feri Balin, Ovidiu Petcu, Cristian Tamaș.

I. Comunicări

10.00 : Deschiderea lucrărilor : Horia Gârbea, Dănuţ Ungureanu, Liviu Radu, Mihaela Popescu

10.15: „Timpurile ficţiunii în romanele fantasy atribuite main-streamului din ultimii ani”, Horia Gârbea

10.30: „Mesaj de la Mesmeea Cuttita – ne vorbeşte un personaj” , Ruxandra Cesereanu

10.40: „Timpul istoriei”, Lucian Boia

10.50: „Ucronii şi realităţi alternative”, Liviu Radu

11.00: „Literatura SF şi săgeata timpului”, Radu Voinescu

11.10: „O eternitate într-o viaţă de om”, Feri Balin

11.20: Pauză

II. Decernarea Premiilor Hobana

11.30: Festivitatea de premiere

III. Comunicări

12.10: „Timp şi mode, uvedenrode… ”, Gelu Negrea
1
2.20: „Ion Hobana – schiţă monografică. Întrebări”, Cătălin Badea Gheracostea

12.30: „Ion Hobana: Istorii şi fragmente de istorie literară”, Eugen Stancu

12.40: „Iubita călătorului temporal”, Dănuţ Ungureanu

12.50: „Timpul : ficţiunile fizicii în fizica ficţiunii”, Ovidiu Petcu

13.00: „Timpul paranoiei, timp numai al ficţiunii ?”, Cristian Tamaş

IV. Lansare de carte

13.10: Lansarea volumului “Oameni şi stele” de Ion Hobana, editura Eagle Publishing House: Mugur Cornilă, Horia Gârbea, Liviu Radu, Cătălin Badea Gheracostea.

Volumul „Oameni și stele” a apărut în cadrul colecției „Seniorii Imaginației”, parte integrantă a proiectului „Integrala Science Fiction&Fantasy”, un proiect comun al editurii Eagle și al Societății Române de Science Fiction și Fantasy.

Posterul evenimentului a fost realizat de Dario Pecarov, căruia îi mulțumim.

Mîine, sîmbătă 7 mai 2011, în cadrul emisiunii „Matinal de weekend” (7.15 -9.00), Radio România Cultural, va fi difuzat interviul despre Colocviul Ion Hobana pe care i l-a acordat doamnei Magdalena Tara, redactor, preşedintele cenaclului ProspectArt, domnul Cristian Tamaş.

Din păcate, însă, în ciuda faptului că am fost trecut în program, în urma unor probleme neprevăzute, apărute în ultima clipă, mi-e imposibil să particip. 

Anunțuri

~ de balinferi pe Mai 6, 2011.

Un răspuns to “Colocviul „Ion Hobana””

  1. Salut! Ce zici de un link exchange cu ARFE.RO? Are PageRank 3 si aproape 2000 unici/zi. Contacteaza-ma te rog pe contact[at]arfe.ro daca te intereseaza. Mai multe detalii aici: http://arfe.ro/parteneri/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: