La Mulţi Ani, Liviu Radu!

Liviu Radu s-a nascut la 20 noiembrie 1948 in Bucuresti. Tot aici a absolvit Facultatea de automatica a Politehnicii, Sectia calculatoare. A debutat cu povestirea Fata reala a planetei Marte in revista Quasar nr. 5/1992. A publicat proza scurta, romane, recenzii, eseuri. A tradus peste patruzeci de carti. A obtinut numeroase premii, dintre care cel mai important este cel al Conventiei Europene de SF din 2000 (Gdansk, Polonia)

( Ziarul Financiar)

 

“Autor complex, prolific, pe gustul fanilor, al criticilor şi al celorlalţi scriitori”

Michael Hăulică – Ziarul Financiar

“Liviu Radu a rămas pe lista mea de autori care trebuie urmăriţi de când am citit excelentul Constanţa 1919… ,rămâne autorul meu român din domeniul SF preferat”

Pagina Cronicarului- Waldemar

“Liviu Radu este un povestitor de mare calibru. Acesta este aspectul care m-a fermecat dintotdeauna la el. El este printre puţinii scriitori de SF&F din Romania care s-a dezvoltat ca povestitor de excepţie. Care a reuşit să depăşească toate ispitele noilor curente şi experimente literare şi şi-a continuat cariera de scriitor marjând pe extraordinarul său talent nativ. Când toate experimentele contemporane vor dispărea de pe scena literară şi istoria nu-şi va aduce aminte decât de doi-trei dintre avangardişti, vor rămâne în conştiinţa noastră cei care au ştiut să povestească frumos. Iar Liviu Radu îşi are deja locul asigurat. Mai mult, el este printre cele câteva excepţii care îşi studiază în adincime subiectele şi temele, care tratează fiecare idée cu cea mai mare grijă şi o analizează până la ultima consecinţă. Nu veţi găsi vreun text al său la care să puteţi spune—asta este o abordare superficială”

Costi Gurgu- DSP VII, Liviu Radu

“Liviu Radu, povestitorul fermecător pentru care nu există graniţe între genurile literare, ne încântă…”

Ishop.ro- Cifrele sunt reci, Numerele-s calde

“după  (o)…  incursiune în lumea imaginată de scriitorul Liviu Radu nu te poţi abţine să nu constaţi că atmosfera este cea care-l recomandă pe scriitor, personajele şi acţiunea părând că se mulează după cadru. Şi cred că acesta ar fi atuul principal al scriitorului în multe dintre textele sale, această atmosferă credibilă şi bine pusă la punct…”

Kyodnb-Povestiri Fantastice

“Liviu Radu fiind … un scriitor al cărui talent îmbină în mod remarcabil grotescul spectaculos al suprafeţelor cu un plan al ideilor de calitate “

Mircea Oprita-  Anticipaţia Românească

“autorul e bun, merită. Te face să fii curios ce se întâmplă, dar nu e nici o grabă, există atmosferă, personaje …, limbaj adecvat, ici şi colo umor, mici experimente.”

Terorism de Cititoare- Un apartament nevrozat şi alte lucruri fantastice

“… roman plăcut, uşor de citit, plin de acţiune şi aventură, balansul între lumea contemporană şi lumea fantastică a personajelor de basm putînd cuceri orice cititor, fie el sau nu adept înfocat al literaturii F&SF… Liviu Radu scrie fantasy, dar fără a face apel la recuzita anglo-saxonă a genului”

Observator Cultural( Michael Hăulică)-

Fantasy & Science-fiction, Al doilea roman cu Valdemar

“Liviu Radu reuşeşte să creioneze … lumi total diferite ca structură socială sau ca mentalităţi, să le individualizeze şi să le facă memorabile”

GYÖRFI-DEÁK György – Dincolo de istorie

“Liviu Radu … dă ca întotdeauna dovadă de un umor fin”

Cristi Mitran- Millenium Fantasy & Science-Fiction

“Liviu Radu vizează, în primul rând, sensibilitatea tocită a românilor. Diferite drame individuale sunt consemnate cu o acurateţe ce-ar fi stârnit invidia lui Zola”

GYÖRFI-DEÁK György- O Apocalipsă Rezolvată

“Când Liviu zâmbeşte o face cu întreaga sa făptură, îi râd ochii şi-i luminează faţa, însă chiar şi atunci când vorbeşte serios păstrează un licăr jucăuş în priviri. Totuşi nu aceasta este trăsătura cea mai importantă a lui Liviu, ci talentul său de povestitor, talent dovedit ori de câte ori îşi deschide gura, povesteşte cu aşa o naturaleţe şi cu un simţ atât de sofisticat al celor mai potrivite exprimări, încât ceea ce spune se transformă automat în imagini, îl prinde pe om şi-l poartă oriunde vrea, îl face să râdă, să se întristeze ori să cadă pe gânduri după bunul său plac şi chiar şi după ce termină naraţiunea îl lasă pe ascultător sau pe cititor uşor rupt de realitate, incapabil parcă să se desprindă în totalitate din lumea prezentată.”

Balin Feri- Povestiri Fantastice

 

Să ne trăieşti Maestre!

Cenaclu ProspectArt Reloaded

O nouă întâlnire a cenaclului de literatură ştiinţifico-fantastică ProspectArt va avea loc luni 23 noiembrie, de la ora 18:00, la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din bulevardul Lascar Catargiu 21 (fost Ana Ipatescu),Bucuresti.
Tema intrunirii este genul fantasy.

Se va discuta si se vor dezbate urmatoarele subiecte : genul fantasy – o incercare de definire, fantasy – origine si autori relevanti , fantasy – un gen sau un domeniu al imaginarului , fantasy de import si fantasy romanesc.

Şi-au anunţat intenţia de a citi: Liviu Radu,Brindusa Luciana Grosu,Roxana Brinceanu si Cristian Tamas.

Le dorim succes în încercarea de a “cuceri” publicul.

Sunt aşteptaţi şi bineveniţi toţi iubitorii de science fiction si fantasy, scriitori şi fani deopotrivă.

László Zoltán : Keringés (Galaktika Fantasztikus Könyvek)

Laszlo Zoltan -Rotaţia

Cenaclu la Orizont!

Genul meu de suspans

Vlad Puescu de la editura Nemira s-a gândit să ne întrebe“Care este genul tău de suspans?”, iar eu, ca orice copil cuminte, mă conformez şi răspund:

Nu există un gen al meu de suspans, nu în sensul că aş avea o preferinţă absolută, un anume gen de cărţi pe care să le caut şi nici în sensul că ar exista un anume gen de care m-aş feri. Orice gen de suspans dacă este bine scris, dacă are eroi cu care la un anume nivel să reuşesc să mă identific, dacă acţiunea curge cât de cât credibil şi fără prea evidente contradicţii cu ea însăşi, fără prea mari contradicţii logice cu realităţiile existente în natură sau în firea umană, atunci o citesc cu plăcere.

Trebuie să recunosc totuşi că romanele poliţiste mă cam plictisesc chiar dacă sunt foarte bine scrise, aici vina nu aparţine însa autorilor ci mai degrabă faptului că fiind vorba de literatură poliţistă avem de-a face mereu cu un criminal şi un detectiv şi că întotdeauna omul legii, cel situat pe partea binelui reuşeşte să găsească, demaşte, aresteze ori ucidă criminlul. Altfel spus ştiu dinainte care va fi finalul si tot restul devine doar variaţie pe temă dată. Există un punct de plecare şi un punct final, ambele evidente chiar dacă nu sub formă exactă dar cel puţin ca trăsătură comună. Cărţile seamănă într-un fel cu drumurile, dacă e să le privesc aşa atunci romanele poliţiste parcurg un traseu bine stabilit, cum ar fi un drum făcut cu trenul, opriri în anumite staţii şi sosire într-o gară. În comparaţie cu asta un roman horror, normal, mă refer la unul bine scris, parcurge un drum neumblat, este o călătrie în sălbăticie, acolo unde nu există drumuri, nu există staţii şi până şi tovarăşii de călătorie pot lipsi. Aici tot ce contează este personajul principal, este cel care trebuie să-şi înfrunte temerile, dacă reuşesc să mă identific cu el atunci ştiu că voi avea parte de o experienţă extraordinară pe un drum neumblat.

Dacă e să dau un răspuns la întrebarea „Care este genul tău de suspans?” judecând nu după ce-mi spune mintea pe moment ci pe baza faptelor, pe baza celor citite în ultimii câţiva ani atunci cu certitudine pe locul întâi se clasează romanele horror, în principal cele în care suspansul se naşte pe un fundal sefe. Dar cred că cel mai uşor mod de a vorbi despre preferinţele mele este acela de a vorbi chiar despre ce mi-a plăcut în mod deosebit. Adică un fel de top X unde X va fi orice număr între unu şi cât vreau eu. Nu este neaparat număr întreg, deoarece sunt cărţi pe care le-aş pune în clasament doar cu jumătate de punct pentru că mi-au plăcut doar anumite părţi.

Să încep cu începutul ori în ordine inversă? Sau cel mai bine cu autor+ carte?

Hai s-o fac sistematic. Asta înseamnă autori şi cărţi.  Sunt câţiva, dar dintre toţi pe locul întâi l-aş pune pe Stephen King. Pe vrăjitorul nebun al cuvintelor care a a scris Cimitirul animalelor, Oraşul Bântuit, Duma Key, Apocalipsa şi Mobilul. Normal, ce am înşirat aici reprezintă o mică parte atât din ce a scris King cât şi din ce am citit.  Îmi place tot ce scrie regele pentru că „mă fascinează talentul său unic de a exploata micile fisuri din ţesătura realităţii. Pornim mereu cu viaţa unui om oarecare, întâmplări oarecare, locuri oarecare. Până şi gândurile eroilor sunt oarecare, banale, obişnuite, nimic spectaculos. Apoi încep lucrurile să alunece spre nebunie. Fără să ne dăm seama când am ajuns acolo ne trezim în plin coşmar, toate care ne înconjoară pot fi obiecte simple sau unelte ale unei fiinţe malefice, ale unei fiinţe supranaturale ce calcă în picioare legile fizice cu aceeaşi uşurinţă cu care ne distruge King liniştea şi convingerea că lucrurile prin lume sunt cum noi le-am cunoscut.”

Urmează apoi Brussolo cu Doctorul Schelet, Coşmar de Închiriat, Crucifix, Haita, Labirintul şi multe altele. E prea lungă şi lista asta cât s-o reproduc în întregime.

E important să spun despre Brussolo că la nici un alt scriitor cunoscut prin intermediul operelor sale nu am întâlnit o fantezie atât de bogată şi totodată o gândire atât de diabolică precum etalează el Acest om este o ciudăţenie a naturii, acolo unde unui om obişnuit nici prin cap nu i-ar trece să emită vreo explicaţie alternativă la întâmplările curente, acolo el reuşeşte să transforme banalul într-un veritabil coşmar. Reuşeste să prezinte atât de veridic, cu atâta precizie şi  cu o astfel de bogăţie a detaliilor închipuirile proprii încât mă determină, pe mine cel puţin, să mă întreb dacă nu suferă cumva de vre-o manie a persecuţiei ce şi-ar avea rădăcinile în paranoia ori dacă nu cumva este schizofrenic şi reuşeşte să-şi aştearnă pe hârtie halucinaţiile. Sunt însă conştient că este cât se poate de întreg la minte, aşa că nu pot decât să-l admir pentru capacitatea sa extraordinară de a da viaţă celor mai diabolice şi mai terifiante coşmaruri. Nu are talentul scriitoricesc a lui King dar îl întrece pe acesta în ceea ce priveşte simţul pentru horror.

Pe locul trei vine… nimeni altul decât Dean R. Koontz pentru Masca, Casa Tunetului şi Ucigaşi În Numele Domnului dar mai ales pentru Sălaşul Răului în care facem cunoştinţă cu Candy. Felul în care Dean R Koontz reuşeşte să ne prezinte psihicul unui criminal înzestrat cu puteri supranaturale îl transformă în cel mai polivalent scriitor al genului horror. El nu ne descrie criminalul aşa cum l-am percepe noi ci aşa cum acesta se vede pe sine, ne prezintă gândirea acestuia din interior, logica după care acţionează, motivaţiile, temerile şi speranţele unei minţi dereglate.

Locul patru este ocupat de Ira Levin pentru O Zi Perfectă, Sliver şi înainte de toate pentru Un Copil Pentru Rosemary, carte în care pătrundem în coşmarul unei tinere femei care, în urma unui complot în care inclusiv soţul ei este părtaş, aduce pe lume Antihristul. Ideea poate că nu este extraordinară dar abordarea subiectului se face într-un fel care aminteşte foarte mult de Edgar Allan Poe.

Pe locul cinci este o surpriză, o carte scrisă după film. Vorbesc despre Allan Dean Foster şi „Misiune de Pedeapsă”, „ Al Şaptelea Pasager E Moartea”, etc.

Pe locul şase stă un autor care e de fapt trei şi a cărui carte dupa alte criterii de apreciere decât al suspansului ar sta pe locul întâi. Autorul balaur cu trei capete se numeşte Larry Niven Jerry Pournelle Steven Barnes iar cartea este Moştenirea Heorot. Pentru tot. Pentru lumea construit bucată cu bucată, situată într-un loc în care ar putea întradevăr să existe, pentru personaje care ar putea foarte bine să fie reale şi pentru o acţiune care reuşeşte să-l ţină pe om cu sufletul la gură de la început până la sfârşit.

Pe locul opt nu mai vine nimeni. Adică vin mai mulţi, o întreagă listă, fără să aşez pe vreunul mai sus : Simon Spurrier (Cronicile Apocalipsei), John Saul ( Umbra, Creatura, Roiul, etc), Whitley Strieber (Zona Interzisă), Colin Wilson (Lifeforce), Kyle Sternhagen ( Brainjury, Paranoia) …

Un ultim argument pentru genul horor, sau o explicaţie pentru această preferinţă a mea: prefer lucrurile duse până la capăt sau chiar la extrem. Dacă vreau să citesc ceva ce să mă prindă, să mă captiveze şi chiar să-mi trezească temeri atunci prefer să fie făcut cum se cuvine, să fiu scuturat bine, nu doar dezmorţit ci chiar fript. Nu să mă întreb „oare cine o fi criminalul?” ci „oare câţi mai mor şi în ce fel?” şi aş fi extrem de fericit dacă aş da peste un autor care să mă îngrozească în asemeni hal încât să-mi fie frică să cobor din pat noaptea pentru a merge până la baie, să mă sperie întratât încât să las lumina aprinsă când dorm ori să-mi fie teamă să rămân singur.