La ce-i bună zacusca?

Promisesem lui Aspoiu că următoarea povestire va fi una care să nu provoace depresii ci zâmbete, aşa că încerc să mă ţin de cuvânt şi să scriu ceva mai vesel.

O vorbă veche românescă susţine teoria „prost să fi noroc că eşti” adică, pardon, „prost să fi noroc să ai”, legând conceptele de parcă existenţa uneia ar fi o garanţie a apariţiei celeilalte. Nu ştiu dacă e chiar aşa, dar din câte observasem până acum pe meleagurile mioritice deseori se confirmă vorba. Un astfel de exemplu ar putea fi Ghiţă al meu. Acesta este un om cât se poate de cuminte. Îşi vede de ale lui dând cu regularitate vacilor sa mănânce şi curăţind conştiincios rezultatul firesc al acestei activităţi. Cam două roabe la zi. Ca orice om, are şi Ghiţă propriile defecte de pe urma cărora are de suferit. La el defectul nu este lipsa acută de carte, nici gând, nu că ar fi prea şcolit ci pentru că nimeni nu se aşteaptă din partea lui la aşa ceva. Dar nici să lase însărcinată o anume domnişoară din comuna în care el domiciliază în bună înţelegere cu vecini, cunoştinţe, oameni şi văcuţe. Poate nici nu a făcut-o, dar cum a fost de faţă când în urma unei activităţi susţinute intens, cu directa colaborare a nu mai puţin de cinci indivizi şi a respectivei individe, a picat vina tocmai pe el. Părintele, a cărui mult iubită fiică era cea însărcinată, a admonestat întreaga suflare bărbatească a comunei cu ocazia slujbei duminicale, adresând cu ocazia asta şi rugămintea ca vinovatul să-şi asume faptele, dacă nu vor toţi cei implicaţi ca respectiva domnişoară, a cărei onoare a fost terfelită, să depună plângere la poliţie prezentând scenariul unui viol în grup. Nu era de glumit, aşa că cei cinci participanţi l-au luat pe Ghiţă deoparte şi l-au înghesuit rău cu niste întrebări care mai de care mai dificile. Primul sărise la el direct cu acuzaţia: „ Ce ai făcut frate? Doar ţi-am zis să fi atent!” Ghiţă săracul a tot zis el că a fost atent, doar s-a uitat şi în stânga şi în dreapta să nu vină nimeni până ceilalţi îşi făcură socotelile. Doar un minut nu a fost atent, cât îşi băgase capul pe uşă să întrebe dacă mai au… A fost însă suficient. Când dracul îşi bagă coada ajunge şi o secundă. Toţi cinci participanţi căzură de acord că Ghiţă-i vinovat deoarece le-a distras atenţia şi a permis astfel domnisoarei, ca profitând de neatenţia lor de moment, să rămână însărcinată. La aşa un argument Ghiţă al meu nu mai avea ce să explice, aşa că s-a recunoscut vinovat. Aşa s-a ales cu o pensie alimentară de plătit şi nu avea sens să poarte inutile discuţii pentru stabilirea adevăratului tată al copilului.
Lucra la vaci şi plătea conştiincios. Până într-o zi când iar s-au complicat lucrurile. Domnişoara plecată la oraş rămase iar grea şi făcuse şi un al doilea copil. Cam negru, dar cum copii de regulă sunt făcuti pe întuneric acest amănunt şi-a găsit imediat explicaţie. Ce nu reuşea să-şi explice nici cum Ghiţă, era faptul că tot el a devenit răspunzător şi pentru acesta. Doar nu o văzuse pe fiica domnului părinte de vreo trei ani iar de rămas nu a rămas singur cu ea niciodată. Aşa că a încercat să prezinte scuze. Au ajuns la tribunal. Aici Ghiţă al meu a fost întrebat dacă e adevărat că respectiva a rămas însărcinată cu primul copil la el acasă. Da, era adevărat. Apoi a fost întrebat dacă este adevarat că domnişoara rămase însărcinată în urma participării lui. A trebuit să recunoască şi acest lucru doar stătuse de şase. Apoi urmase cireaşa de pe tort:
– Domnule Tontu- căci Ghiţă are nume predestinat- e adevărat că aţi continuat să aveţi contacte cu domnişoara Clara?
Ghiţă nu înţelese despre ce-i vorba aşa că se foise neliniştit. Nu vroia să spună vreo minciună aşa că nu răspunse. Cum stătea cu o sala întreagă de oameni privindu-l de emoţie i s-a făcut rău şi a fost întreruptă şedinţa. În pauza scurtă, părintele binevoitor l-a lămurit pe Ghiţă.
– Măi prostule, te-a întrebat avocatul dacă păstrezi legătura cu Clara.
– Nu mă văd cu ea domn părinte, jur pe mama.
– Nu dacă te vezi măi ci dacă păstrezi legătura. Ce-i aşa greu de înţeles? Nu-i plăteşti lunar pensia alimentară?
– Ba da domn părinte.
– Asta ce însemnă pentru tine măi tăntălăule? Nu că păstrezi legatura? Vezi poate te pune dracu’ să minţi!
Aşa ca Ghiţă nu minţii, recunoscu deschis că da, el continuă să aibe contacte şi s-a ales şi cu al doilea copil.
Asta deja depăşea posibilităţile financiare ale domnului Tontu, aşa că la trei luni după pronunţerea sentinţei nu trimise banii. Ea a depus plângere şi Ghiţă a fost arestat. Luat de la coada vacii şi băgat la arest pentru două săptămâni. Dezastru. Pe drum a bocit deja de câteva ori ştiind bine ce-l aşteaptă acolo. I-au povestit lui prin sat ăia de făcură puşcărie. Vai curul lui. Ăia arestaţi sunt toţi homo, numai criminali şi mafioţi. Aşa ca Ghiţă ajunse în celulă mai mult mort decât viu. Gardianul care era de serviciu a deschis uşa, l-a împins înăuntru pe Ghiţă fără să-i pese că acestuia i se muiară genunchii şi a închis uşa.
Înăuntru erau patru barbaţi. Care mai de care mai fioroş. Primul pe care îl văzuse avea pe puţin 120 de kile. Mare cât un munte. Al doilea era un chel, ras complet în cap şi despre ăsta Ghiţa ştiuse sigur că-i criminal plătit. Mai era un ţigan slab, uscat, dar înalt dom’le de putea fura becuri de pe stâlpii de iluminat fără scară. Ultimul păru mai normal, văzut aşa din spate cum făcea pipi în găleată. Apoi s-a întors şi Ghiţă ar fi iesit prin uşă dacă aceasta nu ar fi fost din metal. Era tatuat ăsta de ziceai că-i folosit ca panou publicitar. Plus cercel în ureche, în nas şi-n buză.
Singurul care stătea jos era era cel cu greutate. Fiind şi mai în vârsta decât ceilalţi, Ghiţă îşi dădu seama că ăsta-i şefu. Se duse direct la el şi-i spuse că poate să-l şi omoare dar el nu stă să i-o tragă. Grasu’ de pe marginea patului s-a tras mai deoparte din faţa lui Ghiţă convins fiind că are de-a face cu un nebun. A fost şi el adus de curând şi nu ştia care-i mersul prin arest. Il chema Vasile şi era instalator. Se îmbătase urât cu două zile înainte şi în loc să intre în propria casă, intrase la vecinul de dedesupt. Soţia acestuia era singură acasă şi dormea căci lucra în schimbul trei. Nea Vasile crezându-se acasă s-a enervat cumplit să-şi vadă soţia în pat la ora aia şi se apucă s-o bată. Aşa ajunse în arest, iar acum stătea şi se uita la nebunul care îi cerea să-l omoare că nu face sex.
Flo, cel tatuat şi umplut de cercei era un rocker înrăit. Întratât de înrăit încât nu mai suportase maneau vecinului de la parter şi i-a trimis un mesager. Sub forma unui bolţar de beton. Reuşi să ochească combina acestuia, dar înainte să fi apucat să se îndepărteze discret şi totuşi în mare viteză, a fost zărit de manelist.
Ultimul dintre cei prezenţi, cel cu aspect de mare mafiot, se numea Claudiu. Era un pic bălbăit şi lucra la un depozit de materiale de construcţii. L-a pus ăla cu corniţe să încarce zece saci de ciment în plus în maşina unui client şi astfel primise delegaţia după gratii.
Ăştia toţi cinci erau speriaţi unul de celălalt…

Marius, un alt erou al povestirii noastre era şofer pe camion şi a fost arestat tocmai când vroia să plece din ţară către Anglia. Acesta nici măcar nu ştia de ce a fost arestat, dar era îndeajuns de nebun cât să nu-şi bată capul. El lucra deja de jumătate de an în Anglia, numai că nebun cum era nu-şi luase carnetul de şofer cu el. Asta din cauza unui poliţist care nu avuse de lucru şi-i luase carnetul tocmai în ziua plecării pentru o mică încălcare a regulilor de circulaţie. Mică în propria concepţie. Fusese oprit prin Turda deoarece mergea cu aproape 200 la oră. Bine, i-au luat carnetul dar acest lucru nu l-a oprit să plece şi să conducă jumătate de an prin Anglia fără carnet, atunci însă patronul puse piciorul în prag şi i-a cerut să arate carnetul. Neavând de ales a venit acasă, s-a dus la poliţie, şi-a recuperat carnetul apoi şi-a rezervat un loc socotind că ajunge mai repede zburând. Ce nu ştia el şi nu-i spuse nimeni a fost faptul că era dat în urmărire generală de vreo soua luni. Nu făcuse el nimic, dar înainte de a pleca lucrase la o firmă din România iar aceştia au fost prinşi de vameşi că faceau trafic de ţigări în cantităţi industriale. Au fost arestaţi cu toţii, începând de la patron si terminând cu secretare. Marius încă figura ca angajat aşa că au vrut să-l aresteze dar ia-l de unde nu-i. El de zăpăcit ce este s-a dus linistit la aeroport. Aici domnişoara care verifica actele i-a introdus datele în calculator apoi l-a rugat să aştepte puţin şi a plecat. În locul ei răsăriră ca din pământ opt mascaţi, au început să urle „ Nu te împotrivi Marius” , disperaţi rău, apoi cum acesta nu avea de gând să se împotrivească i-au pus cătuşele. Aşa l-au trecut prin mulţime şi cu ocazia asta şoferul de TIR s-a convins că jumătate dintre călătorii români sunt scenarişti înnăscuţi iar cealaltă jumătate sunt fotoreporteri. Blitzuri în ochi din toate colţurile în timp ce un burtos explica unui taximetrist că arestatul este teroristul numărul doi din lume, cel care participase la atentatul de la gara Atocha. O bătrânică a încercat să-l pleznească cu poşeta cerându-i să mărturisească unde-i îngropată Elodia. Până la urmă ajunsera la masină. Aici unul dintre mascaţi nu se mai putu abţine şi l-a întrebat:
– Ce ai făcut frate de te-au dat ăştia în urmărire generală?
Marius habar nu avea ce să-i răspundă , dar după vechiul său obicei de a spune primul lucr ce-i trece prin cap şi deschis gura.
– Păi eu ştiu frate? La câte am făcut la viaţa mea, crime, jafuri, tâlhării şi violuri crezi ca eu mai ştiu de ce or aflat ăştia?
Dintrodată respectul a atins cote nebănuite şi mascatul a cerut întăriri prin staţie.Nu au plecat pâna nu li s-au alăturat încă doi „ninjalăi”. Aşa l-au escortat şi pe Marius până la poliţie, fiind toţi zece extrem de atenţi să nu se apropie la mai mult de doi paşi de marele criminal. L-au închis în aceaşi celulă cu cei cinci prezentaţi mai devreme.
Marius era mai umblat prin lume şi mai obişnuit cu situaţiile ciudate aşa că nu se simţi impresionat şi nici deranjat în mod deosebit de cele întâmplate. Pus pe glume ca întotdeauna, în clipa în care gardianul i-a deschis uşa celulei a sărit înăuntru, a aterizat pe vârfuri, a făcut o piruetă şi a declarat noilor colegi că se simte onorat să-şi petreacă orele viitoare într-o companie aşa selectă. Apoi s-a oprit brusc şi a privit în jur.
– Ce dracu pute aici?
Nea Vasile a fost cel care i-a răspuns.
– Găleata.
Marius s-a dus până în faţa lui nea Vasile, l-a privit în ochi cu cea mai fioroasă uitătură, apoi s-a plimbat până la Ghiţă, s-a uitat si la acesta la fel. A continuat cu Flo, apoi şi-a terminat inspecţia cu Claudiu. Singurul pe care nu-l putu privi în ochi a fost ţiganul, nu de alta dar acesta se întinse pe băncuţa care le servea şi de scaun si de pat, cu faţa la perete. Ceilalţi îşi puseseră ochii în pământ şi se fâstâciră, aşa că s-a întors în final în mijlocul încăperii, aici şi-a încrucişat braţele peste piept şi a mai tăcut câteva clipe, până s-a făcut o linişte ca în mormânt. Apoi scoase un răcnet.
– Şi de ce mă rog pute găleata?
Cei cinci săriră în şase direcţii. Claudiu a încercat să dea explicaţii dar nu îsi putu stăpânii bâlbâiala cât să încheie propoziţia.
– Fii-fii-fii-că fiică Ffff-lo Flo s-s-a sa s-a că-că-că s-a că că …
– Ho că am înteles. De azi încolo nimeni nu se mai căcă-că înauntru. Nu stăm aici în putoarea asta. Aveţi ceva de zis?
Ghiţă s-a adunat întratât cât sa aibe ceva de întrebat.
– Şi dacă ne vine?
– Vă abţineţi. Până vă umflaţi.
Nu mai zise nimeni nimic. Dintrodată cei patru se transformară în cei mai buni prieteni şi se strănseră într-un colţ ca oile încercănd să se protejeze de eventuala furie a noii ameninţări. Singur ţiganul a rămas părăsit în faţa patului unde căzuse cănd sări de pe băncuţă. Ceilalţi sperau ca sacrificându-l pe acesta ei să scape. Pe Marius nu l-a mai ţinut autocontrolul şi s-a pus pe râs. S-a aşezat pe marginea patului şi i-a întrebat pe ceilalţi ca de ce au fost săltaţi. Cu chiu cu vai i-a convins ca el numai glumise cu ei si chiar nu are de gând să le facă nimic. După vre-o jumătate de oră s-au relaxat cu toţii şi începură să povestească mai destinşi.
A doua zi ţiganul şi nea Vasile au fost lăsaţi să plece iar Marius a început să se plictisească. Aşa că începu să-i înveţe pe ceilalţi despre ce şi cum să facă pentru a fi lăsaţi să plece. Mai întâi îl luase pe Claudiu pentru că acesta cu cele 4 clase avea exact dublul şcolilor lui Ghiţă.
– Fii atent măi Claudiule. Vrei să scapi basma curată din toata treaba asta?
– C-cu-cum ss-să nnn-nu!?
– Nu-mi raspunde atunci că aşa durează prea mult să-ţi explic ce ai de făcut. Când vin ăştia şi te duc să te interogheze…
L-a instruit pe acesta de întradevăr după nici trei ore era liber să plece. Iată cum decurseră lucrurile:
Claudiu a fost poftit într-o altă încăpere, aici l-au aşezat la o masă, i-au pus o coală albă în faţă şi un pix, apoi i-au explicat ce are de făcut.
– Scri tot ce ai făcut. Apoi semnezi. Dacă recunoşti tot îţi dăm drumul acasă. Primeşti o amendă şi ai scăpat. Scrie.
– Nu-ş nuş nu şti-ştiu să –să să sci-sci-sciu. Scriu. Dar-dar re-re recu recunosc tot-tot. Numa-numai de-de fa-faţă cu cu coma-coma –coma…
– Comandantul- se grăbi poliţistul să-l completeze nemaiputând răbda bâlbâiala fara de hal al acestuia.
A mers un poliţist şi a chemat comandantul. Acesta a şi venit după vre-o douăzeci de minute. Claudiu când l-a văzut s-a ridicat de pe scaun si s-a întins peste masă.
– Pu-pu-puteţi să-să mă pu-pu-pu pupa-pupaţi ori să-să mi-o tra-tra-trageţi cc-că ba-ba-bani de-ddd-de a-a-am-am amendă n-n-na-nam. De ba-banii ăia fu-fu-fu…
Comandantul l-a întrerupt încă înainte de a spune ce vroia.
– Care l-aţi arestat pe dobitocul ăsta? Măi idioţilor voi chiar nu vedeţi că ăsta săracul este iresponsabil? Numai tâmpenii faceţi şi vă mai miraţi că-i presa cu gura pe noi. Ăsta-i nebun cu acte în regulă aşa că nu aveţi ce să-i cereţi. Daţi-i lucrurile şi trimiteţi-l acasă. Dacă mai arestaţi astfel de indivizi vă penalizez.
După jumătate de oră Claudiu a fost scos din clădirea politiei cu un şut în partea pe care se oferise s-o pună la bătaie.
Aşa că urmase Ghiţă. Marius l-a tot privit pe acesta şi se gândea ce gluma să faca pe seama lui, apoi îi venise ideea. A oftat de câteva ori, apoi a început sa-l pregăteasca pe Ghiţă.
– Mă ce noroc au unii. Incredibil domnule. Să şti că Ghiţă că eu te invidiez!
– Pe mine?
– Da mă Ghiţă, pe tine. Mă, tu ai un noroc fantastic şi nici nu-ţi dai seama. Ia zi-mi, te pricepi la animale?
– Toată viaţa m-am ocupat de vaci.
– Aş fi jurat că-i aşa. Dar la porci te pricepi?
– Da. Am avut grijă şi de porci.
– Vezi măi Ghiţă, de asta zic eu că eşti norocos. Uite, poliţaii ăştia au 20 de porci închişi într-o celulă în subsol şi le trebuie cineva să le dea de mâncare şi să cureţe pe acolo. M-au întrebat pe mine dar eu nu mă pricep, altfel mă băgam. Pe tine nici nu s-au gândit să te întrebe că te-au văzut aşa mai bine îmbrăcat. Dar eu zic să te bagi dacă te pricepi ca ai numai de căştigat. Ăştia mi-au zis că dacă cineva s-ar ocupa de porcii ăia i-ar socoti fiecare zi dublu şi i-ar da drumul mai iute. Cum nu m-am învoit chiar au plusat, mi-au propus să dea şi un pachet de ţigări la zi, cincizeci de mii… Îţi dai seama că mi-ar fi prins bine, dar ce să fac dacă nu mă pricep.
– Eu mă bag dacă se poate. Zău că mă ştiu cu porcii.
– Vezi, de asta ziceam că eşti norocos. Măi, sa nu uit, au zis ăştia ca dau si un borcan de zacuscă în fiecare zi la ăla care îşi asumă răspunderea. Numai sa fi decis Ghiţă când te apuci să vorbeşti cu ăştia, nu de alta dar poate şi-au găsit pe cineva între timp şi se vor preface că nu stiu despre ce vorbeşti.
– Lasă pe mine frate că ştiu eu cum e mersu’. Mă bag mai ieftin decât ăla şi locul e al meu.
– Învaţă şi cum să vorbeşti cu ei. Dacă cunoşti gradele imediat altfel stai de vorba cu ăştia. L-ai văzut pe ăsta care a fost acum seara? Ăsta-i sergent pentru că avea numai o tresă. Dacă are două dungi de alea pe umăr atunci e doi sergenţi, dacă are trei atunci e trei sergenţi.
– Ăla care vine dimineţa are două dar mai groase.
– Da, ai dreptate. Ăla deja e filcău.
– Poftim?
– Aşa trebuie să-i spui, ăla are gradul de doi filcăi.

A doua zi dimineaţă plutonierul ar fi jurat că Ghiţă de la stres a luat-o razna. De cum deschise uşa să facă inspecţia acesta sărise la el.
– Domnule doi filcăi, eu mă pricep la tot felul de animale. Toată viaţa am stat la vaci dar mă ştiu şi la porci. Zău de nu! Mai bun ca mine nu găsiţi domnule filcăi.
– Despre ce dracu vorbeşti ma Ghiţă?
– Nu vă faceti că nu ştiţi, să ştiti domnule filcăi că nu-i corect aşa. De ce să facă altul când eu sunt aici? Eu le dau să mănânce şi fac o curăţenie cum trebuie. Ma pricep eu la porci ca nimeni altul.
Plutonierul începu să se retragă încet către uşă, convins fiind că Ghiţă a înnebunit. Impresia asta i-a fost confirmată şi de Marius care se bătea cu un deget în tâmplă, arătând simbolul universal al alienării mentale. Plutonierului atât i-a trebuit. A încercat să se refugieze dincolo de uşă cât mai repede. Ghiţă nu se lăsa păgubaş şi se ţinea aproape.
– Vă promit că niciodată nu le-a mers porcilor aşa bine. Eu când zic că mă pricep, apoi mă pricep! Fi atent domnule doi filcăi, eu îs băiat bun şi mă mulţumesc şi cu ţigarile, nu-mi daţi şi ăia cincizeci de mii.
Plutonierul cât era el de şocat şi de luat prin surprindere tot nu se putu abţine să nu întrebe.
– De ce îmi tot zici doi filcăi măi Ghiţă?
– Pentru că vă respect domnule poliţist. Chiar dacă ţineti porcii în pivniţă. Doar şi matale trebuie să trăieşti din ceva. Hai domnule, nu mă refuza, te rog eu frumos.
Între timp plutonierul reuşi să ajungă încetişor până la uşă. Odată ce a simţit clanţa în palmă a ştiut că asta-i şansa lui, a smuls uşa şi a sărit afară. Înainte să apuce sa traga uşa l-a mai auzit pe Ghiţă urlând dinăuntru:
– Nici zacuscă nu vreau numai lăsaţi-mă la porci…
Plutonierul se duse direct la superiorul său şi-i raportase ca Ghiţă după toate semnele s-a ţăcănit la cap. După două ore l-au luat şi l-au dus la spital. Aici li s-a confirmat bănuiala, Ghiţă nu juca cu toate cărţile. Adică nu avea toate ţiglele pe casă. Aşa că i-au dat drumul după ce psihiatrul stabilise că deşi nu-i în toate minţile totuşi nu-i violent.
Plutonierul a constatat cu surprindre că cei doi indivizi rămaşi în arest nu se puteau opri din râs şi se gândi multă vreme dacă nu cumva şi nebunia este contagioasă.

În orice caz pe Ghiţă nu l-a mai deranjat nimeni niciodată. După ceva vreme s-a prins că-i lăsat în pace şi dacă nu mai plăteşte pensia alimetară,aşa ca nebunia lui s-a dovedit folositoare pâna la urmă.

~ de balinferi pe ianuarie 19, 2009.