Kasztovszky Bela- Grin

Iată o carte cu o idee extraordinar de bună, incitantă până dincolo…dar degeaba. Kasztovszky Bela ştie să scrie, m-a convins deja de câteva ori încă pe vremea când locuiam la un alt capăt al europei şi eram abonat la revista Galaktika, unde domnia sa publica uneori câte o povestire. S-ar părea însă că există şi scriitori care nu sunt făcuţi pentru a scrie romane.

Grin începe prin prezentarea unei catastrofe aeriene ce a avut loc prin Indonezia. Foarte curând cititorul îşi dă seama că nu e vorba de nici un fenomen meteorologic mai aparte şi nici de un accident aviatic obişnuit ci de prăbuşirea unui obiect zburător de origine nepământeană. Apoi tema se schimbă şi ni se prezintă o altă insulă, de data asta una din Oceanul Atlantic, o insuliţă nesemnificativă timp de secole, care însă a devenit cea mai cunoscută insulă a Pământului în a doua jumătate a secolului XXI deoarece aici s-a construit Baza Centrală a Cercetărilor Interstelare. Toţi tinerii dornici de aventură îşi doreau să ajungă locuitori ai acestei insule dar admiterea era dificilă, condiţionată de câteva talente înnăscute, de foartă multă cunoaştere şi capacitate mare de efort şi concentrare. Dintre toţi studenţii care au trecut vreodată prin şcolile astea de departe cel mai interesant personaj este misteriosul Sebastiano Borneo, pilot intergalactic despre a cărui origine nu ştie nimeni nimic. A apărut într-un fel inexplicabil pe insulă şi în scurt timp a ajuns cel mai bun pilot, în ciuda faptului ca era orb din naştere. Ochii nici măcar nu i se dezvoltaseră, în loc de globi oculari avea doar doua pete de altă culoare pe faţă, însă vedea. Deşi orb vedea chiar mai bine decât oamenii obişnuiţi, numai ca el percepea căldura, radiaţiile infraroşii. Ok, super tare ideea. Mai ales când aflăm şi că un radioastronom a descoperit la numai zece ani-lumina de Pământ o planetă ce gravitează în jurul unei stele întunecate, a unei gigante roşii care emite mai mult căldură decât lumină. Evident, de pe acea planetă a plecat cândva acel echipaj care a avut un accident tragic în apropierea Indoneziei, accident în care toţi au murit cu excepţia mamei lui Sebastian Borneo. Aceasta a supraviaţuit prăbuşirii, l-a născut pe Sebastian apoi s-a stins şi ea din viaţă.

Eu vroiam înainte de toate să citesc despre acea societate care s-a dezvoltat pe o planetă scufundată în întineric complet, vroiam să aflu despre oamenii acelor locuri şi eventual despre percepţia lor privind omul capabil sa vadă lumina, dar tocmai despre aceste lucruri nu am aflat nimic. În rest orice, o sută de pagini dedicate ochiilor lui Sebastiano, cine, când şi cum a aflat că acesta vede, apoi încă aproape o sută în care personaje cu o importanţă secundară povestesc cum au aflat care-i proveninenţa lui Sebastiano şi că ce mituri sau poveşti circulă prin lume despre acesta. Aşa că acţiunea cam stagnează, se discută politică, se povesteşte cam orice mai puţin ce mă interesa. Îmi venea deja să las cartea din mâna şi să citesc altceva dar mi-am zis că până la urmă trebuie să revină la tema principală şi să descrie acea lume. Până la urmă am terminat cartea, dar dorinţa nu mi s-a împlinit, tot ce am aflat a fost că Sebastiano a reuşit să ajungă pe planeta sa, că s-a decis să rămână o vreme acolo, bla-bla…dar nimic despre cum era acolo, despre cine trăia acolo.

Grin este numele primei astronave omeneşti care de fapt nu este o astronavă în sensul că nu efectuează călătorii deşi se deplasează prin spaţiu, foloseşte pentru asta salturi cuantice.

Concluzia la care am ajuns este că ar fi o carte foarte buna dacă abordarea ar fi fost alta, dacă întreaga viaţa a lui Sebastiano ar fi fost prezentată în ordinea în care s-au întâmplat lucrurile şi nu aşa cum s-a făcut. Odată ce mi s-a servit din start deznodământul, explicaţia finală, parcă nu mă mai interesa cum s-a ajuns acolo. Cum ar fi de exemplu să citească cineva un roman poliţist iar autorul să-i spună încă de la introducere cine-i criminalul iar apoi să scrie sute de pagini despre cum a reuşit detectivul să deducă acest lucru?

~ de balinferi pe august 29, 2009.